19 Decembrie 2008
Topul celor mai primitoare tari pentru expati
Canada, tara care primea odata cu bratele deschise un numar impresionant de straini saraci ocupa in 2008 primul loc in topul celor mai prietenoase tari din punctul de vedere al expatilor, in cadrul unui clasament realizat de catre HSBC Bank International. Canada este urmata in top trei de Germania si Australia, conform Forbes.com.
Studiul HSBC Bank International
Expatii care au raspuns acestui studiu au trebuit sa ofere calificative tarii in care traiesc momentan la categorii precum usurinta de a lega prietenii noi, sentimentul de apartenenta la comunitatea locala, usurinta de a invata limba si procentul celor care si-au achizitionat chiar si o locuinta in noua tara.
“Am realizat acest studiu pentru a-i intelege mai bine pe expati, nevoile si sentimentele acestora, mai ales ca, pe fondul crizei financiare mondiale, business-ul in domeniul bancar se bazeaza foarte mult pe incredere”, declara Martin Spurling, CEO al HSBC Bank International.
Canada, cea mai primitoare tara
Emigrarea intr-o tara straina, pentru a incepe totul de la capat, devine tot mai mult un obicei comun printre americani. Chiar daca Statele Unite parea sa fie o tara care le are pe toate, locuri de munca bine platite, o economie infloritoare, o piata de capital mereu in urcare si locuinte accesibile, un an poate face diferenta asa ca, americanii incep sa ia in considerare posibilitatea de a emigra in alte tari.
“Nu e de mirare asadar ca acestia considera Canada o tara atat de primitoare. Limba este accesibila, cultura diversa, iar nivelul coruptiei guvernamentale este unul scazut”, declara Patricia Linderman, editor la Tales from a Small Planet, revista online dedicata expatilor.“
Deasemenea, o comunitate puternica a expatilor implica existenta unei scoli cu adevarat internationale”, completeaza Linderman.
Germania si Australia in top 3
Conform studiului, Germania este, fara indoiala tara in care se lucreaza in echipa, din moment ce este destul de usor sa intalnesti oameni cu aceleasi preocupari, iar cunoasterea limbii nu mai constituie de mult o piedica, inrucat aproape orice locuitor al acestei tari stie limba engleza.
Cele mai putin prietenoase tari pentru expati
In aceste tari, diferentele culturale transforma integrarea intr-o experienta extrem de dificila.
Top 10 al celor mai primitoare tari pentru expati
2. Germania
3. Australia
4. Marea Britanie
5. India
6. Statele Unite ale Americii
7. Hong Kong
7. Spania
9. Franta
10. Olanda