17 Aprilie 2009

Aerodromul Tuzla: Prima scoala privata de aviatie din Romania, dupa o investitie de 3 mil. euro

Regional Air Services, companie care opereaza pe aerodromul Tuzla din Judetul Constanta a fost imputernicita sa functioneze ca Organizatie de Instruire pentru Zbor de catre Autoritatea Aeronautica Civila din Romania (AACR) devenind astfel, dupa o investitie suplimetara de trei milioane euro, prima scoala privata de aviatie care functioneaza la standarde internationale din Romania.

Flota folosita si investitia

Certificatul care valideaza existenta scolii de aviatie Regional Air Services aproba oficial lansarea cursurilor PPL(A), CPL(A) modular, IR(A) modular, ATPL (A) – curs la distanta, Class Rating SEP (Land), Class Rating MEP (Land), FI(A), CRI(SPA) si IRI(A).

Pentru cursurile scolii de zbor, Regional Air Services va folosi o flota formata din aeronavele: Diamond DA – 20 Katana (VFR), Diamond DA-40 TDI (IFR), Piper PA-34-200T. Seneca II (IFR), Diamond DA-42 (IFR), care vor opera la Tuzla, la Strejnic (Ploiesti) si pe aerodromurile AIP din Romania.

Pe langa dotarile pe care Aerodromul Tuzla le detinea deja, s-au mai investit aproximativ 3 milioane euro pentru dotari precum Simulator D-SIM-42 Twin Star FNTP II, aeronave, programe, manuale sau sali de curs.


Procesul de acreditare

Dupa ce, pe data de 7 aprilie 2009, Raymond Benjamin, Secretar General al Organizaţiei Aviaţiei Civile Internationale si Catalin Cotrut, seful reprezentantei Romaniei la ICAO au vizitat aerodromul Tuzla, scoala de zbor Regional Air Services a primit si aprecierile autoritatilor romanesti ale aviatiei civile pentru efortul depus pentru organizarea activitatii la inaltele standarde care guverneaza marile scoli de aviatie din lume.

La aceeasi data, Raymond Benjamin si Catalin Cotrut au lansat, in cadrul programelor SSP/SMS, o serie de cursuri de specializare, la care participa si angajati ai aerodromului din Tuzla.

Companie full service in aviatia generala, Regional Air Services este primul aerodrom privat din Romania si prima scoala privata de pilotaj (PPL (A)).


Tarife

Durata unui curs pentru piloti profesionisti dureaza intre opt luni si un an, iar tarifele difera in functie de tipul aeronavei pe care se face modulul corespunzator din programa scolii de zbor.

Tariful / ora de zbor variaza: 110 - 300 euro care se face modulul corespunzator din programa scolii de zbor.

Tariful pentru intregul curs:

PPL (private pilot license): 6.500 euro + tva
FtO (scoala pentru piloti profesionusti): 33.000 euro + TVA

Avem doua sedii: unul in Bucuresti (Baneasa) si unul in statiunea Tuzla, la 23 de km de Constanta (sediul central).





Citeste si