4 Septembrie 2009

Cei mai periculosi munti vulcanici din lume

Muntii vulcanici activi reprezinta amenintari constante pentru populatia oraselor din apropierea lor, intrucat eruptia lor este imprevizibila si devastatoare. Cu toate acestea, aspectul lor impresionant atrage milioane de turisti in fiecare an. Forbestraveler ne prezinta cei mai periculosi vulcani din lume.

Tambora, Indonezia

Nr. de persoane moarte la eruptii: 92.000
Cea mai dezastruoasa eruptie: April 1815
Ultima eruptie: 1967
Status: Activ


Eruptia din 1815 a Vulcanului Tambora de pe insula indoneziana Sumbawa, a fost cea mai dezastruoasa din istoria moderna.

Lava a cauzat moartea a 12.000 de persoane, in timp ce 80.000 de oameni au murit de foame in perioada ce a urmat dezastrului.

Cantitatea de cenusa emanata a fost atat de mare incat temperatura a scazut la nivel mondial. De fapt, anul 1816 este cunoscut si astazi ca fiind “anul fara vara”, unul dintre efectele negative ale eruptiei.

In numeroase regiuni din Statele Unite ale Americii, in care era cald de obicei, s-au inregistrat chiar ninsori in lunile iulie si august.

Sursa foto: Wikipedia


Krakatau, Indonezia

Nr. de persoane moarte la eruptii: 36.417
Cea mai dezastruoasa eruptie: August, 1883
Ultima eruptie: 21 iulie, 2001
Status: Activ


Cand Krakatau a erupt in 1883, cu o forta de 13.000 de ori mai mare decat cea a bombei atomice explodate la Hiroshima, a distrus doua treimi din insula pe care se afla.

Sunetul a foat atat de puternic incat s-a auzit pana in Australia, dar lava nu a omorat oameni. In schimb, un tsunami provocat de aceasta eruptie a distrus in totalitate 165 de sate si orase si a provocat moartea a 36.417 de persoane.

Eruptiile care au urmat au format o noua insula pe care localnicii au numit-o “Anak Krakatau”, ceea ce inseamna”Fiul lui Krakatau”.

Pelee, Martinica

Nr. de persoane moarte la eruptii: 30.000
Cea mai dezastruoasa eruptie: 8 mai, 1902
Ultima eruptie: 8 mai 1902
Status: Activ


Desi era numit “Muntele Focului” de catre localnici, Muntele Pelee, nu era cunoscut pentru activitatea sa vulcanica.

Lucrurile s-au schimbat insa pe 25 aprilie 1902, atunci cand au fost auzite primele sunete ciudate.

Doua saptamani mai tarziu, o eruptie puternica a distrus complet orasul St. Pierre, provocand moartea a peste 30.000 de persoane

Nevado del Ruiz, Columbia

Nr. de persoane moarte la eruptii: 23.000
Cea mai dezastruoasa eruptie: 11 noiembrie, 1985
Ultima eruptie: 1994
Status: Activ


Amploarea eruptiei unui vulcan nu trebuie sa zguduie Pamantul pentru a fi catastrofala. In anul 1985, o eruptie relativ minora a produs o cantitate imensa de lava, care a distrus orasul Armero, din regiunea Andean a Columbiei.

Trei sferturi din numarul locuitorilor orasului au murit. In mod tragic, autoritatile au fost avertizate cu privire la cutremur, insa, din cauza unor false alarme anterioare, populatia orasului nu a fost evacuata.


Laki, Islanda

Nr. de persoane moarte la eruptii: 10.000 – 18.000
Cea mai dezastruoasa eruptie: 1783
Ultima eruptie: 1783
Status: Activ

“In lunile de vara din 1783, cand puterea soarelui trebuia sa fie maxima, in regiunea de nord a Europei persista o ceata deasa”. Asa descria Benjamin Franklin vara neobisnuit de rece, cauzata de cenusa produsa la eruptia din luna iunie a vulcanului Laki din Islanda.

Eruptia a provocat moartea a peste 10.000 de persoane, o cincime din populatia tarii. De asemenea, anumiti istorici considera ca aceasta eruptie a fost cauza principala a iernii grele care a urmat in acelasi an, si care a cauzat moartea a 8.000 de persoane.

Vezuviu, Italia

Nr. de persoane moarte la eruptii: 16.000
Cea mai dezastruoasa eruptie: 79
Ultima eruptie: 1944
Status: Activ


Atunci cand Vulcanul Verzuviu din Italia a erupt in anul 79 a distrus orasele Pompeii si Herculaneum, ingropand in cenusa sa peste 10.000 de romani. In 1631, vulcanul a mai luat 6.000 de vieti , dupa care a urmat moartea altor 100 de persoane in 1906.

Cu peste trei milioane de persoane traind in umbra lui, Verzuviu este considerat ca fiind cel mai periculos vulcan din Europa, iar ruinele orasului Pompeii fac parte din patrimoniul UNESCO si atrag peste doua milioane de vizitatori in fiecare an.



Citeste si