2 Mai 2011
Top Prima Pagina: Cele mai importante subiecte din ziare
Vezi care sunt cele mai importante subiecte abordate de ziarele de astazi.
Adevarul
Fiul fostei eminente cenusii a organizatiei Cosa Nostra, Vito Ciancimino, a spalat fonduri prin investitii in gropile de gunoi din tara noastra, in special in „afacerea Glina“.
Curierul National
Regiile autonome si companiile de stat vor fi obligate sa informeze Ministerul Finantelor, lunar sau trimestrial, asupra evolutiei indicatorilor financiari si sa respecte anumite criterii de performanta pentru incalcarea carora managerii vor fi amendati cu 5.000-10.000 lei sau destituiti din functie.
Evenimentul Zilei
Mai multe firme cer la Tribunalul Bucuresti falimentul companiei Adevarul Holding. Dinu Patriciu nu mai pare dispus sa finanteze, la nesfarsit, "gaura neagra" din afacerea sa media.
Mai mult, in piata exista reticente si cu privire la reteaua de magazine controlata de Dinu Patriciu, MIC.ro Retail, mai ales ca si aceasta are diferende de natura materiala cu firma care a furnizat casele de marcat si softul aferent.
Financiarul
Intentia guvernantilor de a bloca preturile la pompa nu va avea efecte de durata pentru consumatori, spune managerul Petrom. Premierul a cerut Consiliului Concurentei sa verifice legalitatea unei astfel de masuri. Pana in prezent, nicio tara din UE nu a inghetat pretul carburantilor