1 Iunie 2011

Cel mai mare distribuitor de presa: 40% dintre romani nu au acces la ziare si reviste



Aproximativ 40% dintre cei 21,4 milioane de romani locuieste in zone in care nu are de unde sa isi cumpere ziare ori reviste, a afirmat Dan Vasile, directorul general al Rautakirja Romania, compania care detine reteaua de magazine R-Kiosk si este totodata cel mai mare distribuitor local de presa.

In prezent, in Romania exista in jur de 4.000 de chioscuri de distributie de ziare si reviste, care sunt detinute de circa 300 de firme, potrivit datelor companiei Rautakirja. Aceasta detine reteaua de magazine R-Kiosk si controleaza 40% din distributia romaneasca de presa.

Printre motivele care au dus la slaba dezvoltarea a acestui sector sunt evaziunea fiscala, autorizatiile date de primarii pe perioade scurte de timp, dar si faptul ca editorii de presa s-au bazat foarte mult pe veniturile din publicitate, a spus Dan Vasile in cadrul evenimentului "Inovatie in media".

Managerul a explicat ca in 2007-2008, anii de varf ai pietei de publicitate locale, veniturile din reclame insemnau in jur de 60-70% din bugetul unei publicatii, in timp ce acum situatia s-a inversat, distributia reprezentand peste jumatate din venituri.

Piata locala de distributie este evaluata la 160-170 de milioane de euro in acest an, potrivit lui Dan Vasile.

Pe de alta parte, piata de publicitate, ar putea ajunge in acest an la circa 270 de milioane de euro, insa reclamele din presa scrisa inseamna doar in jur 10% din aceasta suma, restul investitiilor fiind directionate catre alte medii de promovare.



Citeste si