28 Mai 2012

Saatchi & Saatchi PR comunica pentru producatorul de diamante Rafael & Sons



Saatchi & Saatchi PR a castigat contul producatorului de diamante Rafael & Sons, agentia de relatii publice urmand sa se ocupe de dezvoltarea si coordonarea campaniilor de comunicare pentru brandul israelian.

Compania va oferi servicii de strategie de relatii publice, management al situatiilor de criza, gestionarea relatiilor cu mass-media si organizare de evenimente. De asemenea, Saatchi & Saatchi PR va coordona campania de print a brandului ce va debuta in luna iunie

“ Piata locala de diamante este in plina expansiune. Tot mai multi romani privesc diamantele ca pe o investitie sigura”, a adaugat Larisa Petrini (foto), managing partner al Saatchi & Saatchi PR.

Agentia va demara in perioada urmatoare o campanie de comunicare care se adreseaza segmentului premium pentru a creste notorietatea brandului Rafael & Sons si pentru a educa publicul. Campania se va desfasura in urmatoarele douasprezece luni.

“Credem ca Romania este o piata cu mare potential, tocmai de aceea intentionam sa investim constant pentru a educa publicul roman cu privire la cultura diamantelor”, a declarat Noam Lenzini, directorul general al Rafael & Sons Diamonds & Jewelries.

Saatchi & Saatchi PR este agentia de PR a grupului de comunicare Centrade Saatchi&Saatchi. Din acest grup mai fac parte companiile Zenith Media, Saatchi & Saatchi, Saatchi & Saatchi X, Saatchi & Saatchi PR, Pantone, Cable Direct, Chainsaw Europe si Kubis.

Printre clientii Saatchi & Saatchi PR se numara AFI Palace Cotroceni, Next, Lee Cooper, Franke, Scoala Americana Internationala din Bucuresti, Gealan, Pinum, Roman Copper Corp., Alpha Bank, AXA, Comisia Europeana, Ovidiu Rom, Junior Achievement Romania.

Producatorul de diamante israelian Rafael & Sons Diamonds & Jewelries a fost infiintat in 1970, iar compania a intrat in Romania in anul 2005.



Citeste si