28 Mai 2012

Cristian Mungiu castiga premiul pentru scenariu la Cannes 2012



Cristian Mungiu a castigat premiul pentru cel mai bun scenariu, duminica, la Festivalul de Film de la Cannes, pentru filmul "Dupa dealuri", catalogat de presa de specialitate si ca un favorit la un al doilea Palme d'Or pentru autorul sau, anunta Mediafax.

Cristian Mungiu a declarat, duminica, la gala de premiere de la Cannes, ca in spatele povestii din "Dupa dealuri" exista "oameni care au suferit cu adevarat", amintind ca filmul este bazat pe fapte reale.

"Ma bucur sa ma aflu aici. Nu stii niciodata cand ti se mai da aceasta ocazie", a spus Cristian Mungiu pe scena de la Palais des Festivals, unde se desfasoara ceremonia de premiere.

Cristian Mungiu este scenaristul si regizorul filmului "Dupa dealuri/ Beyond the Hills", inscris la concursul de proiecte cinematografice organizat de Centrul National al Cinematografiei in septembrie anul trecut, cu titlul "Provizoriu".



Citeste si