13 Iunie 2012

Agentia Hello Group si-a marit cu 45% afacerile anul trecut



Agentia de comunicare Hello Group a inregistrat afaceri de aproximativ 750.000 de euro anul trecut, in crestere cu 45% fata de 2010, a anuntat compania.

Hello Group este o agentie de comunicare fondata in mai 2010 de catre Marilena Istratescu (foto mijloc), Andreea Celescu (foto dreapta) si Cristina Diaconescu (foto stanga), fiecare dintre cele trei partenere avand experienta de peste zece ani in agentii independente.

Compania este alcatuita din diviziile Hello Communication si Hello Consumer Interaction si are experienta in domeniul bunurilor de larg consum, marketing pentru femei si trade marketing. Agentia are in prezent 14 angajati.

Printre clientii Hello Group se numara Dr. Oetker, Nestle, Strauss, Heidi Chocolate, Alexandrion Group, GlaxoSmithKline, Beiersdorf, Piraeus Bank sau E.ON Energie Romania (in parteneriat cu Grapefruit).

“Experienta noastra de peste 10 ani in comunicare si cunostintele acumulate ne-au facut sa credem in reusita acestui business. Deschiderea agentiei pe <<cont propriu>> a reprezentat pentru noi o miscare fireasca, trecerea de la <<antreprenorul pasiv>> - cel care a dezvoltat imaginea clientilor si a consolidat echipe sub umbrela altor agentii - la <<antreprenorul de facto>>” spune Marilena Istratescu, managing partner al Hello Group.



Citeste si