18 Iulie 2012

PwC: Romanii cheltuiesc 2,7 mld. $ pentru media si divertisment anul acesta. Unde ajunge piata in 2016



Piata locala de media si divertisment va creste de la 2,7 miliarde de dolari in acest an la 3,4 miliarde in 2016, rata medie de crestere anuala fiind de 5,3%. Practic, dupa o scadere de trei ani, industria media si divertismentului din Romania incepe sa isi revina din acest an, potrivit editiei pe 2012 a raportului PwC Entertainment and Media Outlook.

Cu toate acestea, in termeni reali, luand in considerare rata inflatiei (estimata la o medie anuala de 3,3% de-a lungul perioadei analizate, 2012-2016), sectorul media si divertismentului din Romania va inregistra o crestere medie anuala reala modesta de doar 2%. Internetul aduce cea mai mare crestere Cea mai mare parte a cresterii va veni din zona accesului la internet, atat prin conexiuni fixe, cat si mobile (rata medie anuala de crestere fiind estimata la 9,3% in termeni nominali), in vreme ce veniturile din publicitate vor inregistra o crestere moderata de 4,8%, rata medie anuala de crestere pana in 2016. In schimb, cheltuielile consumatorilor finali pe produsele media, vor inregistra o evolutie real negativa, potrivit estimarilor PwC, cresterea nominala medie anuala fiind de 1,7%, sub rata estimata a inflatiei.

„Este clar ca sectorul de media si divertisment a fost puternic afectat de criza economica globala. Insa, aceasta s-a suprapus cu o criza mai severa si cu implicatii mai profunde pentru sector, acesta suferind o transformare radicala ca urmare a dezvoltarii tehnologiilor digitale. Acestea fac din produsele media marfuri comodizate, fortand totodata companiile din domeniu sa experimenteze noi forme de monetizare a produselor si serviciilor lor”, a declarat John Webster (foto), partener si liderul departamentului de audit din cadrul companiei de consultanta PwC Romania. A treia cea mai dinamica piata din Europa Centrala si de Est Desi noile estimari indica o diminuare a ritmului de crestere a industriei media si divertismentului din Romania, piata locala ramane a treia cea mai dinamica din Europa Centrala si de Est, dupa cea a Rusiei (cu un ritm mediu anual de crestere de 10,1%) si a Turciei (9,8%), devansand insa Ungaria (5,1%), Polonia (4,9%) si Republica Ceha (4,8%).

A 13-a editie anuala a raportului PwC Global Entertainment and Media Outlook 2012-2016, contine analize amanuntite si date istorice, precum si prognoze privind evolutia cheltuielilor de publicitate, cele pentru achizitia de produse ale industriei media si divertismentului, precum si pentru accesul la internet din 48 de tari din intreaga lume.



Citeste si