5 Septembrie 2012

Patriciu vinde Adevarul Holding. Cumparator este Burci, fondatorul Prima TV



Cristian Burci, antreprenorul care a lansat canalul Prima TV si agentia de publicitate Graffiti BBDO, a cumparat Adevarul Holding, trust de presa fondat de Dinu Patriciu care in ultimul an si jumatate s-a confruntat cu probleme financiare grave, scrie Reporter Virtual.

UPDATE, miercuri, 10.30: “Am semnat un Head of terms pentru preluarea Adevarul Holding”, a declarat pentru Paginademedia.ro Cristi Burci. “In zece zile, vor fi finalizate actele de preluare”, a spus viitorul proprietar al Adevarul Holding, in primul interviu acordat in aceasta calitate.

Acordul prin care Burci va prelua in totalitate Adevarul Holding a fost incheiat miercuri la trei fara zece dimineata, dupa 20 de ore de negocieri.

UPDATE, marti, 19.03: Contactat de Wall-Street.ro, Peter Imre, directorul general al Adevarul Holding, a afirmat ca nu comenteaza subiectul.

“Omul de afaceri va integra si platforma online a lui Razvan Ionescu in trustul pe care l-a luat cu editura, tipografii si toate titlurile. Ceea ce inseamna ca Arpad Paszkany a fost astfel scos din joc”, mai scrie Reporter Virtual.

Cristian Burci a vizitat astazi sediul Adevarul Holding din Pipera, acesta petrecand mai multe ore in cadrul trustului de presa. El a fost insotit de Peter Imre, directorul general al companiei, in redactiile mai multor publicatii, au afirmat pentru Wall-Street.ro, surse din Adevarul Holding.

De asemenea, Dinu Patriciu a fost ieri in grupul de presa pe care il detine pentru a discuta cu Imre.

Adevarul Holding, grupul care editeaza printre altele Click! (cotidianul cu cele mai mari vanzari din Romania), Adevarul si Forbes, a intampinat probleme financiare grave in ultimul an si jumatate. De altfel, compania a intarziat constant in ultimul cu plata salariilor, in prezent angajatii trustului urmand sa incaseze inca plati din luna iunie.



Citeste si