4 Februarie 2013

Reteaua TV a lui Oprah Winfrey, data in judecata pentru discriminare sexuala



Reteaua de televiziune detinuta de Oprah Winfrey, OWN, a fost data in judecata de o fosta angajata, pentru discriminare sexuala, aceasta spunand ca a fost concediata dupa ce a ramas insarcinata, scrie Mediafax.

In dosarul depus vineri la Curtea superioara din Los Angeles, Carolyn Hommel spune ca a fost angajata in 2010, ca senior director al departamentului de achizitii si dezvoltare al retelei de televiziune codetinute de Discovery Communications.

In ciuda faptului ca munca sa a primit aprecieri si i s-a spus ca este pe cale sa devina vicepresedinte, ea a fost inlocuita de un alt angajat cand a ramas insarcinata si a fost nevoita sa isi ia concediu. Hommel spune ca, pe timpul sarcinii, treptat, i-au fost luate atributiile si date unui alt angajat.

In martie 2012, la o luna dupa ce a nascut, ea a fost concediata. I s-a spus sa candideze din nou pentru functia de vicepresedinte, dar candidatura sa nu a fost luata in considerare.

Hommel spune ca a fost concediata pentru ca a ramas insarcinata si a trebuit sa-si ia concediu. Femeia cere daune a caror valoare nu a fost facuta publica.

Reprezentantii OWN nu au facut comentarii privind acest proces pana la ora difuzarii acestei stiri.

La inceputul anului trecut, Oprah Winfrey a dat afara 30 de angajati de la televiziunea sa OWN, intr-un proces de restructurare a retelei TV pe care vedeta de televiziune a lansat-o pe 1 ianuarie 2011, in parteneriat cu Discovery Communications.

Oprah Winfrey este supranumita "regina talk show-urilor" gratie emisiunii sale "The Oprah Winfrey Show", care a debutat in anii 1980.

Cand a renuntat la show-ul sau celebru, Oprah Winfrey a spus ca rolul sau in cadrul retelei de televiziune OWN va fi sa stea in spatele camerelor de filmat. Dar lucrurile nu au mers conform planului. Audientele inregistrate de reteaua OWN au fost mici, iar Oprah a trebuit sa revina in fata camerelor de filmat.

Pe de alta parte, Oprah Winfrey continua sa se mentina in fruntea topului celor mai bine platite celebritati din industria de divertisment. Oprah Winfrey a ocupat prima pozitie in acest top gratie veniturilor sale de 165 de milioane de dolari, obtinute in perioada mai 2011 - mai 2012, potrivit clasamentului publicat de Forbes.



Citeste si