23 Mai 2013

Elan Schwartzenberg a redevenit proprietarul marcilor Realitatea



Elan Schwartzenberg a instiintat Consiliul National al Audiovizualului (CNA) ca este proprietarul tuturor marcilor Realitatea Media, precizand totodata ca orice solicitare de autorizare a unei televiziuni cu denumirea Realitatea Plus necesita acordul sau, scrie Mediafax.

In acest document, Elan Schwartzenberg aduce la cunostinta CNA faptul ca societatea Realitatea Media SA isi desfasoara activitatea sub egida marcilor Realitatea Media, detinute de societatea Win Win Business & Lobby Company Limited, ca urmare a contractului de cesiune incheiat in data de 18 aprilie 2012 intre SC Realitatea Media SA, in calitate de cedent, si Win Win Business & Lobby Company Limited, in calitate de cesionar.

Schwartzenberg face trimitere si la solutia pronuntata luni de Curtea de Apel Bucuresti, prin care acest contract de cesiune de marci, "avand ca obiect transferul tuturor drepturilor si obligatiilor asupra marcilor Realitatea Media, isi pastreaza pe deplin valabilitatea, titular cu drepturi depline asupra marcilor Realitatea Media fiind in acest moment societatea Win Win Business & Lobby Company Limited".

In prezent, asociatul majoritar al Realitatea Media SA este societatea Strategies Research Investments SRL (86,513817357%), ai carei actionari sunt Cozmin Gusa (50%) si Maricel Pacuraru (50%).

Ceilalti asociati ai Realitatea Media SA sunt: Sindicatul National "Petrom-Energie" (5,423391979%), PSV Company SA (7,555789039%), SC Global Video Media SRL (0,507001207%), Florin Bercea (0,000000139%), care este si administrator special al Realitatea Media SA, Eugen Gheorghe Luha (0,000000139%), Gheorghe Cristian Toroipan (0,000000139%).

Citeste mai multe despre situatia marcilor Realitatea pe Mediafax.



Citeste si