19 Noiembrie 2013

Ada Solomon, producatoarea "Pozitia copilului" ia premiul Eurimages pentru coproductie pe 2013



Producatoarea Ada Solomon este laureata de anul acesta a premiului Eurimages pentru coproductie, o distinctie care recunoaste rolul decisiv pe care il au coproductiile in industria de film din Europa, informeaza un comunicat remis de Academia de Film Europeana, conform Mediafax.

Ada Solomon (foto) este unul dintre cei mai importanti producatori de film din Romania. "De la infiintarea propriei companii, HiFilm, Ada Solomon a produs scurtmetraje premiate ale regizorilor Cristian Nemescu («Marilena de la P7») si Radu Jude («Lampa cu caciula»), debutul in lungmetraj al lui Radu Jude («Cea mai fericita fata din lume»), al Melissei de Raaf si al lui Razvan Radulescu («Felicia, inainte de toate»), al lui Paul Negoescu («O luna in Thailanda») si documentarele realizate de Alexandru Solomon («Kapitalism - reteta noastra secreta»), printre altele", se arata in comunicatul citat.

De asemenea, Ada Solomon a produs filme finantate de Eurimages precum "Din dragoste cu cele mai bune intentii", de Adrian Sitaru, castigatorul a doua premii la Festivalul de la Locarno in 2011 si a doua premii Gopo, dar si "Toata lumea din familia noastra", de Radu Jude, care a castigat sase premii Gopo si trofeul Inima orasului Sarajevo, marele premiu al Festivalului de la Sarajevo, in 2012

. De asemenea, Ada Solomon a fost producatoarea lungmetrajului premiat cu Ursul de Aur la Berlin in 2013, "Pozitia copilului", regizat de Calin Peter Netzer.

Premiul Eurimages pentru coproductie va fi inmanat pe data de 7 decembrie, la gala Academiei de Film Europene (EFA), care va avea loc la Berlin.

Eurimages, creat in 1989, este fondul Consiliului Europei pentru sprijinul productiei, distributiei si exploatarii operelor cinematografice europene, iar cele 34 de state membre coopereaza activ si sustin acordarea de sprijin financiar pentru coproductii, distributie si salile de cinema.

Albania, Austria, Belgia, Bulgaria, Bosnia & Hertegovina, Cipru, Croatia, Republica Ceha, Danemarca, Estonia, Elvetia, Finlanda, Franta, Macedonia, Germania, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Romania, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Turcia si Ungaria erau la inceputul acestui an membre Eurimages.

De la infiintarea sa, Eurimages a sustinut 1.542 de coproductii europene, cu o suma totala de aproximativ 468 de milioane de euro.



Citeste si