13 Ianuarie 2014

Cel mai cunoscut serial despre publicitate, Mad Men, incepe sezonul 7 pe 13 aprilie



Cel de-al saptelea sezon al serialului "Mad Men" va debuta pe micile ecrane nord-americane pe 13 aprilie, au anuntat sambata reprezentantii postului de televiziune AMC, scrie Mediafax.

Al saptelea sezon al acestui serial TV de succes a fost impartit de producatori in doua jumatati, care vor fi difuzate in 2014, respectiv in 2015.

Potrivit reprezentantilor postului AMC, prima jumatate din al saptelea sezon al serialului "Mad Men" se va intitula "The Beginning", iar a doua jumatate se va intitula "The End of an Era".

Cu o actiune plasata in New York-ul anilor '60, serialul "Mad Men" urmareste viata si competitia acerba intre barbatii si femeile care lucreaza in agentiile de publicitate de pe Madison Avenue si care fac din vanzari o arta in sine.

Serialul ii are in rolurile principale pe Jon Hamm (Don Draper), Elisabeth Moss (Peggy Olson), Vincent Kartheiser (Pete Campbell), John Slattery (Roger Sterling), Christina Hendricks (Joan Harris) si January Jones (Betty Draper).

"Mad Men" a fost, de la lansarea din 2007, foarte apreciat de public si de critici, in special pentru autenticitatea istorica si pentru partea vizuala, castigand si numeroase premii, printre care 15 trofee Primetime Emmy, inclusiv pentru cel mai bun serial - drama timp de patru ani la rand, si patru Globuri de Aur.



Citeste si