11 Februarie 2014

Enescu, Daedalus Group: Studiile electorale aduc o crestere de 2-3% pietei in anii in care sunt alegeri



Piata locala de cercetare de marketing este in jurul a 40 de milioane de euro, iar anul acesta va creste si datorita studiilor electorale, acestea aducand domeniului un avans de 2-3% in anii in care sunt alegeri, a declarat pentru WALL-STREET.RO, Daniel Enescu, fondator Daedalus Group, unul dintre principalii jucatori in domeniul cercetarii.

Daniel Enescu este speaker in cadrul ecomTEAM, cel mai important eveniment regional de e-commerce si marketing digital.
Afla mai multe detalii pe site-ul: www.ecomteam.ro.

Pretul pentru realizarea unui studiu de piata variaza de la cateva sute la cateva zeci de mii de euro.

“La o extrema sunt intrebarile pe Omnibus (n.red. studiu cantitativ realizat pe baza unui chestionar alcatuit din intrebari ale mai multor clienti), unde fiecare intrebare costa in jur de 200-400 euro, iar la cealalta extrema sunt cele de tip tracking (studii de culegere continue) care pe un an pot chiar depasi 100.000 de euro. Pretul difera in functie de metodologia culegerii datelor, marimea esantionului, incidenta populatiei tinta in randul populatiei totale, lungimea chestionarului”, a mai spus Enescu.

Grupul Daedalus a avut anul trecut o cifra de afaceri consolidata de aproximativ 4 milioane de euro. Grupul este format din companiile Daedalus Millward Brown, Visionwise si Daedalus New Media Research si are 120 de angajati in birouri si in jur de 450 de angajati operatori de interviu in toata tara.



Citeste si