22 Aprilie 2014

Stelian Tanase, directorul general al TVR, a suferit un infarct [UPDATE]



Directorul general interimar al TVR, Stelian Tanase, a suferit un infarct sambata seara. El este internat in sectia de terapie intensiva la Spitalul Fundeni din Bucuresti, iar starea lui este stabila, urmand sa fie scos luni de la terapie intensiva, potrivit tvr.ro.

[UPDATE] Stelian Tanase ramane sub monitorizare

Scriitorul si realizatorul TV Stelian Tanase, director interimar al TVR, care a suferit un inafarct sambata seara, ramane sub monitorizare la Institutul de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare "C.C. Iliescu" din Capitala, starea sa fiind buna, au declarat surse medicale citate de Mediafax.

Surse apropiate familiei au declarat pentru Mediafax ca Stelian Tanase, in varsta de 62 de ani, a fost supus unei interventii chirurgicale constand in montarea unui stent. Potrivit acelorasi surse, medicii sunt optimisti in privinta starii de sanatate a lui Stelian Tanase. Potrivit Paginademedia.ro, infarctul ar fi suferit dupa ce Stelian Tanase a aflat de planurile PSD pentru un alt presedinte la TVR.

Saptamana trecuta, Stelian Tanase urma sa primeasca votul Parlamentului pentru functia de presedinte-director general al TVR, insa votul a fost amanat din lipsa de cvorum. Stelian Tanase- scriitor, politolog, scenarist, regizor si realizator TV - a fost numit director general interimar al Televiziunii Romane, de Parlament, pe 20 decembrie 2013.

Fostul Consiliu de Administratie al TVR, care era condus de presedintele-director general al televiziunii publice Claudiu Saftoiu, a fost demis pe 10 decembrie de Parlament, odata cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012.



Citeste si