2 Iulie 2015

Samdam Gifts, afaceri de 3 mil. euro din materiale promotionale



Samdam Gifts a inregistrat in anul 2014 o cifra de afaceri de 3 milioane de euro (13 mil. lei) si un profit net de 3.600 euro (16.000 lei) din materiale promotionale, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finantelor Publice. Compania estimeaza o crestere de 25%-30% pentru acest an.

In acest moment, compania Samdam are 88 de angajati si trei sedii in: Bucuresti, Iasi, Baia Mare. Compania a investit, anul trecut, 2,2 milioane euro din fonduri europene pentru achizitia de echipamente si utilaje noi la fabrica din Baia Mare, pentru a produce pentru alte piete din Europa.

In vara lui 2013, compania a cumparat businessul de produse promotionale Ranco de la omul de afaceri Octavian Radu, iar in septembrie a deschis un showroom de 100.000 de euro in Bucuresti.

Samdam Gifts face parte din Samdam Group, care activeaza in importul si distributia de obiecte promotionale din 1994, incepandu-si activitatea in Belgia, apoi consolidandu-si pozitia prin infiintarea unor noi birouri in: Franta (2005), Olanda (2006), Hong Kong (2007) - pentru facilitarea importurilor din Asia si Romania (2008).



Citeste si