22 Iulie 2015

Victor Ponta, despre TVR: Nimeni nu poate cere ANAF sa incalce legea



Premierul Victor Ponta a declarat, marti, in legatura cu decizia ANAF de a pune poprire pe conturile televiziunii publice, ca nimeni nu poate cere Fiscului sa incalce legea, adaugand ca TVR nu a respectat programul de restructurare convenit in 2012.

"TVR nu este o institutie in subordinea Guvernului, nu avem noi dreptul sa ne pronuntam. Parlamentul se va pronunta, doar ca nimeni nu poate sa ceara ANAF-ului sa incalce legea, ca dupa aia raspund ei penal, daca incalca legea”, a declarat premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

Prim-ministrul a amintit faptul ca in 2012, la solicitarea Parlamentului, Guvernul a intervenit printr-un program de salvare ”de care noi ne-am tinut si conducerea televiziunii nu s-a tinut”. ”Am inteles ca se mai angajeaza inca vreo 80 de directori, nu stiu 84 sau cati or fi”, a mai comentat Ponta referitor la situatia din TVR.

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a instituit propriri pe conturile Societatii Romane de Televiziune (SRTv). Societatea Romana de Televiziune a incheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, in conditiile in care Televiziunea Romana a avut anul trecut venituri totale de 544,2 milioane de lei si cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate in aprilie de reprezentantii institutiei. Datoriile totale ale TVR se cifrau la 700 milioane lei, dintre care 440 milioane de lei la bugetul de stat.



Citeste si