8 Octombrie 2015

TVR va scoate la concurs toate posturile de directori numiti interimar de Stelian Tanase



Televiziunea Romana va scoate la concurs toate posturile de directori care sunt in prezent ocupate interimar de persoane numite de fostul presedinte-director general al SRTv, Stelian Tanase, printre aceste functii numarandu-se si sefia Stirilor TVR, detinuta de Raluca Stroe Brumariu.

Un anunt in acest sens a fost facut, miercuri, de Irina Radu, directorul general interimar al Societatii Romane de Televiziune (SRTv), au declarat mai multe surse din televiziunea publica, scrie Mediafax.

Odata cu finalizarea acestor concursuri interne organizate in TVR vor fi desemnati "directori plini" pentru toate posturile de conducere din televiziunea publica care sunt in prezent ocupate interimar.

Astfel, printre posturile de directori vizate sa fie scoase la concurs se numara cel de la Directia Stiri (unde in prezent Raluca Stroe Brumariu este coordonator interimar cu atributii de director), cel de la Departamentul Economic (ocupat interimar de Camelia Patru), cel de la Departamentul Juridic (ocupat interimar de Marin Drumcea), cel de la TVR 2 (ocupat interimar de Ioana Popescu) si cel de la TVR 3 (ocupat interimar de Mircea Neacsa).

In acest moment, nu a fost stabilit un calendar pentru organizarea concursului.

Cel mai recent concurs pentru completarea echipei de manageri din Societatea Romana de Televiziune a fost organizat in anul 2013, pe vremea cand presedinte-director general al TVR era Claudiu Saftoiu.

Pe de alta parte, nu este inca foarte clar daca de acest concurs va fi vizata si functia de producator general al TVR, care a fost ocupata pana de curand de Titi Dinca, acesta fiind numit in acest post in locul lui Cristian Zgabercea, in luna mai, printr-o decizie a lui Stelian Tanase.

O alta functie in discutie ar putea fi cea de director al TVR International, ocupata de Cristina Leorent, care a fost numita in acest post de Stelian Tanase, in anul 2014.

De asemenea, o alta functie de conducere in TVR este cea de director al Directiei Programe, care a fost ocupata insa printr-un concurs in anul 2013 de Irina Radu, aceasta fiind in prezent si directorul general interimar al Televiziunii Romane.

Fostul Consiliu de Administratie al SRTv, care a fost condus de presedintele-director general Stelian Tanase, a fost demis de plenul Parlamentului pe 23 septembrie, odata cu respingerea raportului de activitate al Televiziunii Romane pe anul 2014.

In aceeasi zi, plenul Parlamentului a numit-o pe Irina Radu in functia de director general interimar al TVR.



Citeste si