3 Noiembrie 2015

TVR prezinta scuze telespectatorilor pentru modul in care a tratat tragedia din clubul Colectiv



TVR prezinta scuze telespectatorilor pentru modul in care a tratat, "insuficient si neprofesionist", tragedia din clubul Colectiv, printr-un comunicat semnat de directorul general interimar al SRTv, Irina Radu, in care se spune ca sefa Stirilor si directorul de Programe si-au dat demisia.

"TVR prezinta scuze telespectatorilor pentru modul in care a tratat, insuficient si neprofesionist, tragedia din noaptea de vineri, de la momentul in care s-au petrecut faptele si pana sambata, la 7 dimineata, cand a fost difuzat primul jurnal de stiri. Explicatiile sau motivele de orice fel palesc in fata obligatiei noastre fata de public. Masurile luate si modificarile organizatorice, va garantam, ne vor apropia din ce in ce mai mult de televiziunea publica de care Romania are nevoie si pe care nu a avut-o de ani de zile", spune Irina Radu, directorul general interimar al Societatii Romane de Televiziune (SRTv), intr-un comunicat remis, luni, agentiei Mediafax.

Potrivit Irinei Radu, ca urmare a reactiei intarziate pe care TVR a avut-o in cazul relatarii tragediei petrecute in Bucuresti in noaptea de vineri spre sambata, directorul Departamentului Stiri (Raluca Stroe Brumariu, n.r.) si directorul interimar de Programe (Gabriel Gherghescu, n.r.) si-au inaintat demisia, alte decizii urmand sa fie luate in zilele urmatoare.

Irina Radu mai spune ca, dupa masurile de urgenta luate, incepand de luni, TVR va putea acoperi tehnic si editorial in cel mai scurt timp posibil evenimentele de interes public major. "O procedura interna de tranzitie este aprobata incepand de astazi pana la numirea unui nou Consiliu de Administratie", spune Irina Radu.

Aceasta precizeaza ca este necesar ca una dintre televiziunile detinute in prezent de SRTv sa se transforme in canal de stiri. "In acelasi timp, actuala conducere TVR isi exprima pozitia privind necesitatea ca unul dintre canalele SRTv sa se transforme in canal de stiri cu personal care sa lucreze in regim de stiri, cu dotari si abilitati necesare, astfel incat sa raspunda in orice moment interesului public", afirma Irina Radu.



Citeste si