12 Ianuarie 2016

Star Wars: Trezirea Fortei - Cati spectatori si ce incasari a atras in cinematografele din Romania



Star Wars: Trezirea Fortei, cel mai nou episod al celebrului film SF, tocmai a ajuns pelicula cu cel mai mare numar de spectatori si incasari al anului trecut in cinematografele romanesti, potrivit datelor furnizate de site-ul de specialitate Cinemagia.

Astfel, in doar trei saptamani si jumatate dupa lansarea din 18 decembrie, filmul a atras 545.735 de spectatori si a obtinut incasari de 12,2 milioane de lei. In urma cu o saptamana Star Wars: Trezirea Fortei era pe locul al treilea in datele de box office pe 2015 dupa “Furios si Iute 7” si “Minionii”.

Rezultatele episodului al saptelea din seria Star Wars sunt impresionante, avand in vedere ca filmul a vandut bilete de 12,2 milioane de lei in aproape 4 saptamani de rulare, in timp ce Furios si Iute 7, al doilea film ca incasari in 2015, a vandut bilete de 11,1 milioane de lei in 19 saptamani de vizionare la cinema.

De altfel, in afara de Star Wars: Trezirea Fortei, cel mai recent episod al seriei dateaza din 2005 cand Star Wars: Razbunarea Sith a fost tot pe primul loc in box office, insa doar cu 116.074 de spectatori si incasari de 1,1 milioane de lei.

Sursa datelor: Cinemagia



Citeste si