26 Aprilie 2018

Timesnewroman.ro, amenda de 16.000 lei pentru un articol despre iubita lui Dragnea



Consiliul pentru Combaterea Discriminarii a sanctionat publicatia Timesnewroman.ro, pentru un articol in care era criticata iubita lui Liviu Dragnea.

CNCD anunta ca a amendat cu 5.000 de lei societatea care administreaza publicatia, tot cu 5.000 lei pe autorul articolului, cu 3.000 lei pe editorul sef si tot cu 3.000 lei pe administratorul Infant Media SRL.

Pamfletul facea referire la iubita lui Liviu Dragnea, Irina Alexandra Tanase, prezenta in martie la Congresul extraordinar al PSD in primul rand al Salii Palatului, alaturi de premierul Viorica Dancila si de primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Consiliul a decis ca “articolul postat pe pagina de internet www.timesnewroman.ro, din data de 12.03.2018, cu titlul “Curva lui Dragnea, asaltata de PSD-isti, …’’, prin care se creeaza o atmosfera ostila, degradanta, umilitoare la adresa femeilor membre PSD reprezinta discriminare si incalca dreptul la demnitate al acestora ”, anunta institutia.

CNCD a “aplicat sanctiunea amenzii contraventionale in cuantum de 5.000 lei pentru Infant Media SRL, care administreaza publicatia, 5.000 lei pentru autorul articolului, 3.000 lei pentru editorul sef si 3.000 lei pentru administratorul Infant Media SRL si obligatia de a publica pe www.timesnewroman.ro un rezumat al hotararii in speta (pentru o perioada de 30 de zile) precum si in doua cotidiene nationale ”, se arata in comunicat.

Hotararea a fost adoptata cu unanimitatea de voturi a celor prezenti (8), cu exceptia amenzii privind administratorul societatii comerciale (doua voturi impotriva).



Citeste si