11 Ianuarie 2007

Google si Microsoft, cele mai populare branduri in Marea Britanie

Google si Microsoft sunt cele mai populare doua branduri din Marea Britanie, potrivit unui studiu anual realizat de Millward Brown, ce are ca scop cuantificarea si analizarea punctelor tari si a punctelor slabe ale celor 30.000 de branduri de consum la nivel global.

Millward Brown a intervievat 4.800 de oameni pentru intocmirea studiului BrandZ, comandat de grupul mondial de publicitate WPP (care detine, printre altele, agentiile de publicitate Ogilvy&Mather si Grey Worldwide), arata NewsIn, care citeaza compania de cercetare. Cei chestionati au fost rugati sa numeasca brandul preferat, rezultatele plasand Google pe prima pozitie, cu 12 procente peste Microsoft, brandul clasat pe a doua pozitie.

Potrivit directorului de brand al Millward Brown, Peter Walshe, Google s-a aflat in topul preferintelor consumatorilor datorita prezentei sale puternice la nivel mondial, a popularitatii brandului, utilizarii lui la scara larga, dar si datorita raspandirii sale in randul tuturor categoriilor de varsta.

Raportul BrandZ arata ca primele zece branduri clasate au un puternic efect asupra consumatorilor, mai ales prin intermediul media. Potrivit rezultatelor studiului, consumatorii chestionati stiau de brandul respectiv datorita prezentei acestuia in media 68 la suta in cazul Google si 56 la suta, in cazul Microsoft. Cei intervievati au spus ca si-au amintit de campaniile media ale brandului respectiv.

Marcile britanice a fost prezente in top cu o popularitate de 18%

Walshe a mai spus ca popularitatea unui brand este unul dintre cei sase factori cheie folositi pentru a determina puterea unui brand. "Prezenta puternica in mass media este un factor cu o importanta crescanda in stabilirea popularitatii unui brand", a adaugat acesta.

Ceilalti factori importanti in determinarea puterii unui brand sunt diferenta fata de celelalte branduri din aceeasi categorie, leadership-ul, pretul accesibil, legaturile emotionale si beneficiile rationale pe care le au consumatorii.

Directorul de brand a mai precizat ca perceptia consumatorilor este elementul cheie pentru a stabili adevarata valoare a unui brand pentru o afacere, mai ales pentru ca brandurile sunt o combinatie de succes al afacerii, livrare a produselor, pozitionare clara pe piata si leadership.

Celelalte rezultate ale raportului BrandZ arata ca brandurile preferate ale anului 2006 in randurile consumatorilor britanici sunt Google (68%), Microsoft (56%), urmate de McDonald's, Nokia, Tesco, Coca-Cola, Colgate, Nescafe, Ford si Vodafone.

Pentru luna aprilie anul acesta, compania Millward Brown, funizor de servicii pe segmentul evaluarii brandurilor, pregateste studiul BrandZ Top 100 al celor mai puternice branduri din lume.



Citeste si