29 Aprilie 2019

Avengers: Endgame - cel mai bun debut de film din istorie



Lungmetrajul "Avengers: Endgame" a doborat mai multe recorduri dupa lansarea sa oficiala de saptamana trecuta, inclusiv pe acela pentru cel mai bun debut din istoria box-office-ului nord-american, potrivit estimarilor publicate duminica de compania specializata Exhibitor Relations, relateaza AFP, preluat de Agerpres.

Filmul cu supereroi din universul Marvel a obtinut incasari de 350 de milioane de dolari de vineri pana duminica in Statele Unite si Canada si peste 1,2 miliarde de dolari pe plan mondial dupa lansarea sa de miercuri.

Cel de-al patrulea si totodata ultimul opus al aventurilor unor personaje legendare din franciza "Avengers", precum Iron Man, Hulk si Thor, in care abunda lupte spectaculoase, replici pline de umor si scene emotionante, a doborat precedentul record in domeniu, stabilit in 2018 de cel de-al treilea film din aceeasi franciza, "Avengers: Infinity War", care obtinuse incasari de 257,7 milioane de dolari in weekendul sau de debut in cinematografele nord-americane.

Un alt film ce face parte din universul cinematografic Marvel ocupa la mare distanta - cu 8,1 milioane de dolari - cel de-al doilea loc in box-office-ul nord-american. Filmul "Captain Marvel", in care actrita Brie Larson, premiata cu Oscar, interpreteaza un fost pilot de elita din aviatia americana, inzestrata cu super-puteri, a urcat doua pozitii in clasament in raport cu saptamana trecuta.

Fostul lider de weekendul trecut, "The Curse of La Llorona", un horror de factura clasica, a pierdut doua locuri si a coborat pe pozitia a treia, cu incasari de 7,5 milioane de dolari.

Filmul ''Breakthrough'', adaptare a unui roman cu tema crestina, a coborat o pozitie si se afla pe locul al patrulea in box-office-ul nord-american. Acest film, care promoveaza credinta si puterea rugaciunii, a obtinut incasari de 6,3 milioane de dolari in America de Nord.

Lungmetrajul " Shazam!", un alt film cu supereroi, inspirat din universul D.C. Comics, a coborat trei pozitii pana pe locul al cincilea, cu incasari de 5,5 milioane de dolari de vineri pana duminica.

Topul 10 din box office-ul nord-american este completat de urmatoarele productii cinematografice:

6 - "Little": 3,4 milioane de dolari (35,8 milioane de dolari in total)

7 - "Dumbo: 3,2 milioane de dolari (107 milioane de dolari in total)

8 - "Pet Sematary": 1,3 milioane de dolari (52,6 milioane de dolari in total)

9 - "Us": 1,14 milioane de dolari (172,8 milioane de dolari in total)

10- "Penguins": 1,05 milioane de dolari (5,7 milioane de dolari in total).



Citeste si