12 Ianuarie 2007

Dana Deac, noul director al TVR 1



Dana Deac a fost desemnata castigatoarea concursului pentru postul de director al Departamentului TVR 1, organizat de televiziunea publica pe 11 ianuarie 2007.
Comisia de concurs a fost alcatuita din Tudor Giurgiu (presedinte-director general al Televiziunii Romane), Horia Romanescu (directorul Directiei Programe), Iulian Padurariu (directorul Directiei Marketing si Vanzari), Gordon Lovitt (consilier pe strategie editoriala al presedintelui-director general), Despina Neagoe (membru al Consiliului de Administratie) si George Pruteanu (membru al Consiliului de Administratie). Cinci candidati s-au inscris la concursul pentru director la TVR 1.

Ii urez bun venit Danei Deac in echipa TVR. Ea a demonstrat la interviu ca a inteles care este directia canalului TVR 1 si se va implica in cresterea calitatii acestuia. Ma bucur ca un profesionist de talia ei s-a inscris la acest concurs. Este un om foarte serios si un nume de prestigiu in audiovizualul romanesc, a spus Tudor Giurgiu, presedinte-director general al TVR. In urma cu mai mult timp, nu as fi crezut ca o sa-mi doresc sa revin in TVR. Schimbarile in ceea ce priveste programele televiziunii publice mi-au atras atentia si au facut ca postul de director la TVR 1 sa devina o provocare foarte interesanta pentru mine, a precizat Dana Deac, intr-un comunicat al departamentului de comunicare din cadrul TVR.

Dana Deac are 45 de ani si lucreaza in mass-media din 1990. Este licentiata in Filosofie la Universitatea Bucuresti si a urmat numeroase cursuri de perfectionare in domeniul jurnalismului in Marea Britanie, Statele Unite, Belgia, Polonia, Grecia. A fost, pe rand, sef de sectie la Programul 3 al radioului public, Radio in blue jeans, sef sectie Veniti cu noi pe programul doi, Departamentul Social al TVR 2, redactor-sef la Tele 7 abc, iar din 1998 a fost producator executiv, producator, reporter si moderator la Antena 1 si Antena 3.

De numele ei sunt legate productii tv de succes, cum ar fi Prezentul simplu, Cafeaua cu sare, Cutia neagra, 60 de minute cu Dana Deac, Reporter Tele 7 abc. A obtinut patru premii APTR si un premiu CRP. Postul de director al canalului TVR 1 a fost ocupat anterior de Irina Radu si a ramas vacant in 16 octombrie 2006.



Citeste si