6 Aprilie 2020

SRJ MediaSind cere demiterea conducerii TVR, pentru lipsa măsurilor de protecţie sanitare



Filiala MediaSind TVR a Sindicatului Român al Jurnaliştilor (SRJ) MediaSind solicită preşedinţilor partidelor parlamentare să retragă sprijinul preşedintelui-director general al Societăţii Române de Televiziune, Doina Gradea, se menţionează într-un comunicat remis de SRJ.

Filiala MediaSind TVR mai cere liderilor partidelor parlamentare să demită conducerea TVR, prin respingerea la vot a Raportului de activitate a conducerii instituţiei, scrie Agerpres.

MediaSind TVR susţine că lipsa măsurilor de protecţie sanitare pune în pericol sănătatea angajaţilor Televiziunii Române.

"Atragem atenţia că situaţia în cea mai mare instituţie de stat din mass-media a devenit dramatică, pentru că la abuzurile şi ilegalităţile reclamate de noi în ultima vreme se adaugă altele, la fel de grave, în actualul context sanitar. Potrivit sesizărilor primite din partea membrilor de sindicat, în fiecare zi sănătatea colegilor noştri este pusă în pericol din cauza lipsei materialelor şi a măsurilor de protecţie aplicate doar pe hârtie! Deşi organizaţia noastră a solicitat prin Notificarea transmisă şefei TVR încă din data de 10 martie 2020 să fie luate măsurile care se impun în aceste situaţii de criză, în continuare colegii din TVR sunt nevoiţi să lucreze în condiţii care le pun, în orice moment, sănătatea în pericol, existând riscul contaminării cu coronavirus!", se menţionează în comunicatul MediaSind.

Sindicatul Român al Jurnaliştilor susţine şi că contractele cu partenerii privaţi ai conducerii se încheie în condiţii de netransparenţă, deşi rapoartele Curţii de Conturi au demonstrat, cu probe, "jaful asupra banilor publici, cheltuiţi în mod discreţionar de administraţia Gradea."

"Trebuie să semnalăm, de asemenea, un lucru deosebit de grav, ce trebuie pus tot pe seama managementului defectuos al actualei administraţii: studiourile teritoriale au fost lăsate de izbelişte, fără surse financiare de dezvoltare, deoarece conducerea TVR a decis să le taie bugetul pentru investiţii. În aceste condiţii conducerile studiourilor încearcă, cu disperare, să facă rost de fonduri, pentru a asigura angajaţilor o minimă protecţie împotriva pandemiei. Mai mult, zilele trecute, şefa TVR, invocând o adresă primită din partea ministrului de finanţe, a cerut studiourilor regionale să renunţe, în favoarea administraţiei de la Bucureşti, şi la o parte din sumele pe care le obţin, cu greu, şi din surse proprii!", se precizează în comunicatul SRJ MediaSind.

Sindicatul Român al Jurnaliştilor mai acuză conducerea TVR că evită dialogul social.

"Pentru ca dezastrul să fie deplin, dialogul social, ca şi până acum nu funcţionează. În continuare administraţia Gradea ignoră partenerii cu reprezentativitate legală, preferând dialogul doar cu liderii sindicatului său de casă, în detrimentul tuturor angajaţilor TVR", se menţionează în comunicatul SRJ MediaSind.



Citeste si