11 Mai 2020

Schimbări în cadrul GroupM: Cătălin Găitănaru este noul CEO Mindshare



Cătălin Găitănaru preia conducerea agenției Mindshare, responsabilitate deținută anterior de Clara Berindean, CEO Mindshare în ultimii trei ani.

Clara Berindean este unul dintre veteranii GroupM, cu 20 de ani de experiență în cadrul companiei. În ultimii trei ani, Clara a deținut poziția de CEO și a avut o contribuție majoră la creșterea și eficientizarea afacerilor clienților agenției, într-un mediu plin de provocări.

În urma deciziei sale de a se dedica unor proiecte personale, poziția și responsabilitățile Clarei sunt preluate de Cătălin Găitănaru, în urma unui proces complex de recrutare. Cătălin este, la rândul său, un om de media cu o experiență de 16 ani, atât pe piața locală, cât și pe cea internațională.

“Se predă ștafeta între doi dintre cei mai buni oameni de media pe care îi cunoaștem. Este un început de drum pentru amândoi și sunt onorat să le urez succes, fiecăruia, în noile provocări. Am încredere că tot ce a construit Clara alături de echipa sa va fi consolidat de Cătălin, în viitor, cu experiența și determinarea lui” - Mirel Plesca, CFO GroupM România.

Cătălin Găitănaru are o carieră solidă în GroupM, fiind unul dintre liderii de bază din cadrul grupului de media, încă din 2007. De-a lungul timpului, a gestionat unii dintre cei mai mari clienți din portofoliul GroupM de pe piața locală, adăugând traseului său profesional și experiența internațională, în echipa de lideri europeni din cadrul MediaCom.

În ultimii patru ani, Cătălin a îndeplinit rolul de Managing Partner în cadrul Wavemaker România, fiind responsabil cu operațiunile de new business și de consultanță pentru clienții agenției.

Din noua sa poziție, Cătălin se va concentra pe consolidarea echipei și a portofoliului de clienți, pe dezvoltarea produselor și serviciilor Mindshare, precum și pe segmentul de new business.

GroupM este lider-ul global de management al investițiilor în media, care gestionează peste 50 miliarde USD în investiții anuale de media, prin intermediul agențiilor Mindshare, MediaCom, Wavemaker, Essence, m/SIX și Xaxis.



Citeste si