26 Noiembrie 2020

GroupM rămâne pe primul loc în topul agențiilor de media pe segmentul new business



COMvergence a publicat cel mai recent studiu global dedicat pieței de media pentru primele 9 luni ale anului 2020 - “New Business Barometer for Q1-Q3 2020”.

Conform raportului realizat de COMvergence, companie independentă care monitorizează evoluția piețelor de media la nivel internațional, grupul de media GroupM își consolidează poziția de lider pe segmentul de new business, atât pe piața locală, cât și la nivel global, cu performanțe de new business și retenție de 4 miliarde USD.

Conform aceluiași raport, în prima jumătate a anului curent, GroupM reușea aceeași performanță, cu valori de new business și retenție de 3.7 miliarde USD la nivel global, respectiv 12 milioane USD în România.

“Ne apropiem de finalul unui an în care astfel de rezultate sunt primite nu doar cu mândrie, dar mai ales cu recunoștintă. Față de echipele noastre care și-au păstrat forța de muncă și determinarea, precum și față de toți partenerii care ne-au acordat încredere. Ne-am străduit să rămânem consultanți activi, lucizi și atenți la fiecare pas care trebuie făcut. Am sprijinit cu studii necesare în moment, am căutat și reinventat soluții, atât pentru retenție, cât și pentru new business. Sperăm un 2021 mai blând, dar un lucru e sigur: am trecut unul dintre cele mai grele teste”, menționează, într-un comunicat de presă, Marian Petcu, Growth Lead GroupM.

Conform raportului, valoarea totală a licitațiilor câștigate în România, la finalul primelor nouă luni ale anului, este de 22 milioane USD. Potrivit creprezentanților GroupM, consolidarea poziției de lider pe piața locală este rezultatul retențiilor valoroase, precum și al noilor parteneriate realizate de agențiile din grup pe parcursul lui 2020.



Citeste si