6 Iulie 2021

Legea care le cere influencerilor să semnaleze pozele editate pe care le pun pe rețelele sociale



O nouă lege din Norvegia obligă agențiile de publicitate și influencerii de pe rețelele sociale să marcheze postările plătite din online ce au fost retușate, fie prin adăugarea filtrelor sau utilizarea altor mecanisme.

Cu 72 de voturi pentru și 15 împotrivă, legea va intra în vigoare odată ce regele Norvegiei o va aproba. Modificarea legislativă îi îngrijorează pe advertiseri și pe influenceri, care consideră că munca lor va avea de suferit.

Modificarea legislativă impune semnalarea editărilor făcute la nivelul imaginilor publicate de către advertiseri sau influenceri în cadrul unor postări plătite, conform insider.com.

În propunerea inițială ce a fost trimisă parlamentului norvegian, autoritățile care au redactat legea au adus în discuție impactul pe care aceste postări modificate îl au la nivelul tinerilor care le privesc și care ajung să se simtă complexați de modul în care arată, unii dintre ei fiind influențați să își aducă schimbări în ceea ce privește aspectul fizic.

Autoritățile au mai citat și diverse studii conform cărora anorexia este a treia cea mai întâlnită cauză de deces în rândul tinerelor, pentru a-și susține legea și pentru a întări importanța unor reglementări care să combată îngrijorările privind aspectul fizic pricinuite de postările din rețelele sociale.



Citeste si