1 Iunie 2007

CNA a amendat postul Antena 1 pentru publicitate mascata

Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a decis in sedinta de ieri sa amendeze cu 2.500 de lei postul de televiziune Antena 1 deoarece in emisiunea de stiri "Observator", difuzata in data de 27 mai, a facut publicitate mascata companiei Romtelecom.

CNA a amendat Antena 1 deoarece a difuzat o stire in care prezenta schimbarea mai multor directori din Romtelecom dupa care a prezentat noua oferta de preturi a companiei fara ca materialul sa fie inclus intre cartoanele de publicitate sau marcat cu semnul "P", asa cum cer reglementarile audiovizuale.

Vicepresedintele CNA, Attila Gasparik, a declarat potrivit NewsIn, ca Antena 1 a facut publicitate operatorului de telecomunicatii Romtelecom intr-un mod inselator. "Mie mi se pare ca a fost publicitate pe fata, nu mascata, fara coperti", a declarat in sedinta CNA, vicepresedintele Attila Gasparik. "Este publicitate inselatoare deoarece mi-o da ca stire, nu ca publicitate", a adaugat el. In ultimul an, potrivit Directiei Monitorizare a CNA, postul Antena 1 a mai primit, pentru publicitate nesemnalata facuta in cadrul emisiunilor de stiri, doua amenzi si cinci somatii.

Detinatoarea licentei audiovizuale a postului Antena 1 este societatea Antena 1 SA, ai carei actionari, potrivit CNA, sunt Camelia Rodica Voiculescu (aproape 41%), Corina Mirela Voiculescu (aproape 35%), Mihai Lazar (10%), Ana Raluca Gheorghe (5%), Fundatia Umanista "Dan Voiculescu" (peste 4,5%), Grivco SA (aproape 4%) si, sub 1% din actiuni, Tipografia Intact si Sangold (Omi) Distributie SA.



Citeste si