7 Iunie 2007

Agentia Northfoto isi deshide birouri in Bucuresti

Agentia Northfoto isi va deschide la sfarsitul lunii iulie un birou si in Bucuresti, acesta fiind cel de-al doilea birou din Romania, dupa Cluj. Reprezentanta Northfoto din Bucuresti va avea rolul de a se ocupa exclusiv de solicitarile unei liste din ce in ce mai impresionante de clienti. Northfoto detine cea mai mare banca de imagini electronice din tara, cu peste un milion de fotografii

Clientii pot achizitiona de la Northfoto imagini cu vedete, imagini tip paparazzi, imagini cu capturi din filme, imagini legate de istoria Europei, imagini pentru artisti grafici, chiar si imagini legate de Olimpiadele de Vara din Beijing, China sau imagini in exclusivitate ale Annei Leibovitz, faimoasa artista specializata pe fotografii portret. Banca de imagini este actualizata zilnic cu peste 200 de fotografii.

In prezent, Northfoto lucreaza in Romania cu mari trusturi de presa, precum Ringier, Sanomahearst, Edipresse si Publimedia. Are 9 angajati in Ungaria si Romania si contracte cu 16 fotografi si jurnalisti din 8 tari din Europa Centrala si de Est.

Din aprilie 2006, venitul Northfoto Romania a crescut cu peste 500%. Vanzarile catre presa si cele comerciale reprezinta aproximativ o treime din vazarile sale totale, iar previziunile sunt ca acestea se vor tripla pana la sfarsitul anului.

In viitor, Northfoto planuieste sa se lanseze pe piata si cu o banca de imagini de rezolutie mai mica, cu preturi cuprinse intre 1 si 5 euro / foto. Arhiva va avea la inceput 30.000 de imagini, urmand sa creasca cu peste 5.000 de imagini pe luna.



Citeste si