23 Noiembrie 2023

Țara noastră e sătulă de reclame: 1 român din 5 plăteşte abonament premium pentru YouTube



Aproape o treime dintre români (31%) preferă YouTube Premium ca opţiune în ceea ce priveşte reţelele sociale, arată datele unui studiu de specialitate, citat de Agerpres.

Conform United Media Services, părerile cu privire la utilitatea abonamentelor premium sunt împărţite, iar oamenii cred mai degrabă că nu merită să plătească pentru unele beneficii şi caracteristici premium ale platformelor de social media pe care le folosesc. Astfel, marea majoritate (87%) a celor care utilizează Facebook şi/sau Instagram, de exemplu, nu este interesată să plătească pentru un abonament premium (fără reclame) la Meta.

Cu toate acestea, respondenţii găsesc o oarecare valoare în plata pentru versiunile premium YouTube şi Spotify, cea mai mare parte de până la 25 de lei/lună.

Potrivit sursei citate, trei din zece utilizatori de reţele sociale au declarat că plătesc, în prezent, pentru unele abonamente premium, YouTube Premium fiind cel mai folosit (unu din cinci utilizatori YouTube). De asemenea, un utilizator din zece Facebook/Instagram a menţionat că s-au abonat, deja, la Meta Premium.

Cercetarea relevă, în conformitate cu datele analizate, că YouTube are serviciile premium cele mai atractive pentru utilizatorii de social media (31% fiind interesaţi de YouTube Premium), platforma fiind urmată de Meta Premium (Facebook & Instagram) - cu 11%, Spotify Premium (10%) şi LinkedIn Premium (8%).

"În ceea ce priveşte aglomerarea de reclame din reţelele de socializare, românii au observat-o, dar s-au obişnuit cu ea şi par să nu fie deranjaţi de acest aspect. Mai mult decât atât, mulţi utilizatori consideră în mod conştient reclamele de pe reţelele de socializare drept o sursă importantă de informaţii în vederea realizării cumpărăturilor şi uneori chiar un subiect interesant de discuţie cu prietenii, pe care nu l-ar rata. Putem concluziona astfel că, în mod interesant, reclamele pe reţelele sociale nu reprezintă pentru utilizatori un factor disturbator atât de puternic pe cât ne-am putea aştepta astfel încât să ducă la decizia obţinerii unui abonament premium, fără reclame", a explicat Anca Băcăianu, şefă de Cercetare şi Strategie la United Media Services.

Studiul a fost realizat sub formă de interviuri online de către agenţia United Media Services, în perioada 9 - 14 noiembrie 2023, pe un target grup de români activi, cu vârste cuprinse între 18-55, din zone urbane, şi a vizat modalitatea în care aceştia folosesc platformele de socializare şi conţinutul lor plătit, atitudinile şi interesele acestora în ceea ce priveşte abonamentele premium.

United Media Services este o agenţie de media full-service, cu biroul în Bucureşti şi cu aptitudini de coordonare media regională, inclusă de trei ori în clasamentul Top 100 Global: Fastest Growing Companies al celebrei publicaţii internaţionale de marcomm Adweek.



Citeste si