5 Iulie 2007

Marea Britanie va deveni liderul publicitatii online din Europa



Marea Britanie va ajunge in 2011 liderul european in publicitatea online, urmand a fi responsabil de mai mult de jumatate din totalul cheltuielilor cu publicitatea online din vestul Europei.

Pana in 2011, publicitatea online din Marea Britanie va atinge cota regionala de 52,6%, totalizand nu mai putin de 4,5 miliarde lire sterline (apoximativ 7 miliarde euro), se arata intr-un studiu intreprins de eMarketer.

“Schimbarile recente, printre care preluarea companiei publicitare DoubleClick de catre gigantul Google si anuntul rivalului Microsoft de a cumpara aQuantive, sunt inceputul unei transformari radicale pe piata de publicitate online”, a declarat Karen von Abrams, analist al eMarketer si autor al raportului UK Online Advertising.

Cresterea economiei engleze va continua sa sustina fenomenul de publicitate online din Marea Britanie. Astazi, foarte multi utilizatori sunt familiari cu mediul digital, iar brandurile si agentiile de publicitate partenere investesc sume importante in campanii online.

“Exista cateva sectoare care vor propulsa rapid piata de publicitate online din Marea Britanie in decursul anilor urmatori”, a adaugat von Abrams, referindu-se la sectoarele de cercetare, telecomunicatii mobile, media si popularele retelele sociale.

La nivel global, cele mai recente rapoarte publicate de ZenithOptimedia estimeaza o pondere de 16,6% a publicitatii online in totalul consumului publicitar din 2007. Analistii GroupM se arata mai optimisti, mizand pe o pondere de 18%. Cota va creste in urmatorii ani, situandu-se la 23% in anul 2009.

“Inca nu asistam la o lume transformata complet de convergenta mediilor de cautare online, publicitate si tehnologii sofisticate” , a precizat von Abrams. "In Marea Britanie, afisajele traditionale raman majoritare in mediul publicitar online, chiar daca s-au anuntat tipuri complexe de interactiuni si mesaje”, a incheiat acesta.



Citeste si