2 Noiembrie 2007

Online-ul bate print-ul in preferintele internautilor americani

Numarul internautilor americani care au declarat ca petrec mai putin timp analizand materialele din presa scrisa a crescut de la 19,3%, in 2001, la 23,2% in ultimul an, arata eMarketer.

Cei care prefera in continuare presa scrisa au reprezentat, in urma studiului, doar 5,4% in 2001 si 6,7% in 2006, crestere irelevanta in acest context.

Studiul a concluzionat ca utilizatorii online “folosesc tot mai rar publicatiile din presa scrisa, preferand sa caute informatia online, frecvent din versiunile online ale aceleasi surse. Totul sugereaza ca acest trend se va majora semnificativ in urmatorii ani”.

Relatia online-print contrasteaza cu alte canale media, scrie eMarketer. In ciuda preferintelor pentru utilizarea Internetului in defavoarea print-ului, vizionarea TV se mentine in continuare in top, consumatorii urmarind mai multa productie TV ca niciodata.

In 2007, un american petrece in medie 1.686 de ore pe an in fata televizorului, alocand doar 172 ore pe an pentru a citi ziarele. In 2011, estimarile arata o medie de 1.742 ore pe an pentru vizionarea programelor TV si doar 154 ore pentru citirea ziarelor in print.

Conform USC, declinul print-ului se explica si prin faptul ca majoritatea revistelor si cotidianelor de pe piata isi prezinta si versiunea online, de obicei gratuita. In privinta televiziunii, posibilitatea de a viziona emisiunile preferate prin intermediul Internetului creeaza acelasi miraj al telespectatorilor spre online, intocmai ca cititorii de azi.



Citeste si