10 Decembrie 2007

55 de mil. de europeni au vazut reclamele TV pentru Sibiu Capitala Culturala 2007



Peste 55 de milioane de europeni au vazut la televizor reclamele pentru Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007, in cadrul campaniei internationale de promovare a programului, potrivit unui studiu realizat de agentia Gav/Scholz & Friends Bucuresti, prezentat la Sibiu.

Reclamele au fost difuzate pe trei posturi de televiziune internationale, National Geographic, EuroNews si Travel Channel si au acoperit, astfel, 20 de tari europene, potrivit NewsIn.

In cadrul campaniei de promovare au fost achizitionati, de asemenea, peste 3.000 de metri patrati de publicitate outdoor, care a fost expusa peste 150 de zile.

Studiul mai arata ca despre programul Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007 s-au scris, zilnic, peste sase articole in presa centrala nationala. In total, in perioada ianuarie - noiembrie 2007, au fost publicate 2.245 de articole despre acest program. Din totalul articolelor, 70% au avut o atitudine pozitiva fata de program, 25% au fost neutre, iar 5% au fost negative.

GAV/Scholz&Friends Bucuresti este o agentie de publicitate full-service si este afiliata la reteaua internationala Scholz&Friends. Printre clientii agentiei se numara DaimlerChrysler / Mercedes, Raiffeisen Leasing si Unilever.



Citeste si