11 Decembrie 2007

Care este limba universala a blogosferei?



Daca ar fi sa ne luam dupa numarul de postari, e japoneza. Blogging-ul frecvent, adesea de pe telefoanele mobile, i-a transformat pe japonezi in cei mai prolifici bloggeri din lume. In ultimii trei ani, blogosfera a gazduit mai multe postari in limba japoneza decat in engleza, arata un studiu Technocrati, citat de eMarketer.

Postarile in japoneza domina blogosfera in ciuda raportului de 5:1 intre vorbitorii de limba engleza, respectiv japoneza, la nivel mondial. Astfel, in ultimul semestru al anului trecut, Technocrati arata ca 37% din numarul total de postari au fost scrise in limba japoneza, 36% in limba engleza si 6% in chineza. Procentele nu au variat semnificativ de-a lungul ultimilor trei ani, chiar daca doar 130 de milioane de oameni inteleg limba japoneza, in timp ce vorbitorii de engleza ating cifra de 1,1 miliarde.

Aproximativ 40% din blogging-ul japonez are loc de pe telefoanele mobile, in timpul calatoriilor cu trenul sau metroul. Studiul arata ca japonezii tind sa scrie postari mai scurte si mai dese decat majoritatea vorbitorilor de limba engleza si ca multe dintre postari sunt anonime.

Cultura conformista japoneza a adoptat o tehnologie pe care americanii o folosesc adesea pentru autopromovare sau pentru a-si exprima opiniile. Spre deosebire de vecinii lor de peste ocean, japonezii evita subiectele cu iz politic si limbajul sofisticat. De asemenea, nu isi asuma rolul de experti, concentrandu-se asupra relatarilor despre diferite subiecte relativ banale: pisici, flori, mancare, masini, gadget-uri sau vedete TV.

“Comportamentul este mai important decat tehnologia. In Japonia nu este acceptabil, din punct de vedere social, sa incerci sa devii faimos”, a declarat Joichi Ito, din partea Technocrati.

Aproximativ 40% din bloggerii vorbitori de limba engleza au declarat ca scriu pentru a-si creste vizibilitatea si autoritatea in domeniul in care profeseaza. Aceasta motivatie a fost asumata de doar 5% dintre japonezi, majoritatea declarand ca scrie pe blog pentru a relata ganduri si experiente.

Potrivit unui studiu Edelman, japonezii citesc saptamanal de cinci ori mai multe bloguri decat americanii, englezii sau francezii, dar sunt mult mai reticenti in a da feedback celoralti bloggeri.



Citeste si