15 Ianuarie 2008

De doua ori mai multi americani urmaresc campania prezidentiala pe internet

Numarul americanilor care urmaresc campania electorala prezidentiala pe internet este aproape dublu fata de 2004, circa unul din patru americani utilizeaza internetul in acest sens, arata un sondaj realizat de compania de cercetare Pew Research Center, citat de “Le Monde”.

Potrivit sondajului, 24% dintre americani au spus ca urmaresc, in mod regulat, noutatile despre campania electorala pe internet. In timpul alegerilor din 2004, doar 13% dintre americani foloseau internetul ca sursa de informare pentru campania electorala, iar in anul 2000, mai putin de 10% dintre americani au folosit internetul pentru a se informa pe acest subiect.

Tinerii cu varste cuprinse intre 18 si 29 de ani folosesc cel mai mult internetul pentru a se informa cu privire la campania electorala. Dintre acestia, 42% au afirmat ca internetul este prima lor sursa de informare politica. Totodata, 27% dintre tinerii americani folosesc si platformele MySpace si Facebook pentru a se informa in legatura cu campania.

Potrivit sondajului, in afara de internet doar radioul public a mai inregistrat cresteri de audienta pe subiectul campaniei electorale din 2008, in comparatie cu cea din 2000, in timp ce televiziunea a inregistrat o scadere a numarului de telespectatori.

Astfel, radioul public este ascultat de 18% dintre americani, in timp ce in 2000 a fost ascultat de 12% dintre acestia, iar 32% dintre persoanele interogate au afirmat ca urmaresc jurnalele de seara de la televizor pentru a fi la curent cu campania electorala, in scadere fata de anul 2000 cand 45% dintre americani au urmarit acest canal pentru a se informa in legatura cu campania.

Studiul a fost realizat de compania de cercetare Pew Research Center in perioada 19 – 30 decembrie pe un esantion de 1.430 de persoane.



Citeste si