2 Septembrie 2008

Curtea Veche lanseaza prima colectie de carte dedicata PR-ului international

“Relatii Publice Internationale: Negocierea culturii, a identitatii si a puterii” este primul titlu din noua colectie a editurii Curtea Veche, dedicata PR-ului international. Cartea se adreseaza atat studentilor la comunicare cat si practicienilor si a fost lansata ieri, la sediul Ministerului Afacerilor Externe.

Cartea, semnata de autorii americani Patricia Curtin si Kenn Gaither, a fost publicata sub coordonarea Simonei Miculescu, ambasadorul Romaniei la ONU. “Relatiile publice internationale sunt un domeniu destul de nou, care in ultimii ani a intalnit o dezvoltare spectaculoasa. Cu ajutorul acestor carti si poate si cu unele scrise de autori romani ne propunem sa contribuim la aceasta dezvoltare”, a spus Simona Miculescu.

Urmatorul titlu al acestei colectii va fi “Images of Nations and International Public Relations” de Michael Kunczik, potrivit Alinei Dolea, PR manager Curtea Veche. In urmatorii ani se doreste publicarea unei carti cu studii de caz romanesti – o carte “despre succese”, spune Simona Miculescu.

Curtea Veche este o editura cu capital privat, in intregime romanesc, ale carei titluri de fictiune si non-fictiune acopera o arie larga de domenii editoriale. In prezent, Curtea Veche este una dintre primele cinci edituri de pe piata de carte din Romania, cu peste 250 de titluri publicate anual.

Cele mai noi proiecte editoriale ale editurii includ carti pentru copii, carti adresate femeilor, biografii ale unor personalitati, precum si serii dedicate zonei de current affairs si relatii publice internationale.



Citeste si