15 Septembrie 2008

Tranzactie de 1 mld. de euro pe piata de outdoor din Rusia

News Corporation, detinuta de Rupert Murdoch, vinde News Outdoor Rusia companiei franceze de publicitate outdoor JC Decaux, unul dintre liderii mondiali din domeniu, scrie cotidianul rus Gazeta, citat de RIA Novosti.

Tranzactia a fost evaluata la aproximativ 1 miliard de euro, din care o parte va fi acoperita de cesiunea unor actiuni ale JC Decaux catre Rupert Murdoch, pentru care compania franceza pregateste o emisiune suplimentara de titluri. Nu se stie cat va obtine News Corporation.

Potrivit declaratiilor directorului companiei de cercetare Espar-analitik, Andrei Berezkin, piata de publicitate outdoor avanseaza intr-un ritm alert in intreaga lume, in timp ce in Rusia publicitatea exterioara s-a stabilizat si are chiar o tendinta de scadere.

Cuantumul tranzactiei ar fi cuprins intre 1,3 miliarde si 1,5 miliarde dolari (circa 1 miliarde euro), potrivit unei surse citate de AFP. Tranzactia avuta in vedere se refera la "actiuni si numerar", precizeaza, la randul sau, un comunicat al JCDecaux, fara sa dea detalii suplimentare.

News Outdoor a avut o cifra de afaceri de 500 milioane dolari in perioada 2007-2008, iar in Rusia reprezinta aproximativ 20% din piata publicitara. News Outdoor este prezent pe diferite piete din Europa de Est (Bulgaria, Cehia, Romania, Polonia si Ucraina), Asia (Malaezia, Indonezia, Thailanda, Vietnam) si in Israel.



Citeste si