22 Septembrie 2008

CME lanseaza MTV Cehia la jumatatea anului viitor



Central European Media Enterprises Ltd. (CME), companie prezenta si pe piata media din Romania ca actionar majoritar al companiei Pro TV S.A., urmeaza sa lanseze in Cehia un post local MTV, in urma semnarii unui acord de licenta multianual cu MTV Networks International (MTVNI), divizie Viacom.

Prin acest acord MTVNI ofera CME posibilitatea de a distribui postul de televiziune si pe platformele de cablu si satelit din Slovacia.

MTV Cehia, care urmeaza sa fie lansat la jumatatea anului viitor, va functiona local, urmand sa transmita emisiuni de lifestyle pentru tineri, muzica internationala si diferite formate marca MTV, precum “Pimp My Ride” si “Cribs”. MTV Cehia va face parte din oferta de programe tematice si de divertisment terestre si prin cablu ale TV Nova.

“Piata media din Cehia a fost dintotdeauna o prioritate pentru noi. Acesta este primul serviciu al MTVNI care se lanseaza in Cehia, ceea ce reprezinta un pas important in istoria companiei noastre si prin care consolidam brandul MTV in Europa Centrala si de Est”, a declarat Bhavneet Singh, director de marketing si vicepresedinte executiv pentru pieţe emergente din cadrul MTVNI.

Divizia piete emergente a MTVNI a inregistrat cea mai importanta dezvoltare din portofoliul de afaceri multi-platforma a companiei. Aceasta divizie administreaza 26 de posturi TV, 24 de site-uri, un canal broadband si trei posturi TV mobile, incluzand brandurile MTV, VH1, Nickelodeon, VIVA si Comedy Central din Europa Centrala si de Est, Rusia, Africa si Orientul Mijlociu.

CME este o companie media care detine retele in sase tari din centrul si estul Europei, cu o populatie totala de aproape 90 de milioane de locuitori. Grupul detine televiziuni in state precum Croaţia (Nova TV), Cehia (TV Nova, Nova Cinema, Galaxie Sport), Romania (Pro TV, Pro TV Internaţional, Acasa TV, Pro Cinema, Sport.ro, MTV Romania), Slovacia (TV Markíza, Galaxie Sport), Slovenia (Pop TV, Kanal A) si Ucraina (Studio 1+1, Studio 1+1 International, Kino, Citi).

CME este listat la bursa electronica NASDAQ si la Bursa de Valori de la Praga, sub simbolul CETV.



Citeste si