30 Septembrie 2008

Media Pozitiv a castigat conturile TBI Leasing si TBI Credit

Media Pozitiv, agentie de branding si comunicare, si-a imbogatit portofoliul de clienti cu doi jucatori de pe piata institutiilor financiare nebancare: TBI Leasing si TBI Credit, companii membre ale TBI Financial Services.

Serviciile oferite de Media Pozitiv clientilor TBI Leasing si TBI Credit sunt comunicare corporate, relatia cu presa si consultanta media, image & brand management, conceperea si implementarea de campanii de PR & CSR, organizare de evenimente.

Media Pozitiv creeaza si comunica pentru branduri din Romania si din intreaga lume in medii clasice si interactive. Printre clientii Media Pozitiv se numara: Ambasada Frantei, Automobile Bavaria, BCR Erste, Check Point Software Technologies, Crucea Rosie Romana, UNICEF, Allegra Consulting, Lexmark, Omniasig, Omnilogic, TriGranit Development Romania.

TBI Leasing se numara printre liderii de pe piata de leasing din Romania. De sase ani, compania ofera clientilor sai un pachet de servicii financiare in sistem leasing. TBI Leasing este prezenta in toate regiunile tarii printr-o retea de 19 sucursale care deservesc clientii IMM-uri, persoane fizice si persoane fizice autorizate, companii mari.

TBI Credit este o institutie financiara nebancara, prezenta in Romania din anul 2003. Compania ofera clientilor sai credite de bunuri, credite de nevoi personale si carduri de credit. TBI Credit a dezvoltat o retea de 70 de filiale in toate orasele mari si peste 150 de puncte de lucru in magazinele partenere pentru a se adresa clientilor din intreaga tara.



Citeste si