18 Noiembrie 2008

Scala JWT are un nou Deputy Managing Director



Lucian Chipuc este noul Deputy Managing Director si Client Service Director al agentiei Scala JWT. El se va ocupa atat de activitatea agentiei in relatia cu clientii existenti, cat si de partea de new business.

Chipuc a absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universitatii din Bucuresti si a inceput sa lucreze in publicitate la Tempo Advertising. A mai colaborat cu diverse agentii de publicitate, precum TBWABucuresti, Sinergy Leo Burnett din Serbia, dar si cu Scala JWT, unde a lucrat ca Strategic Planner acum mai bine de 10 ani. Ultima lui functie a fost de Client Service Director la Proximity (parte a grupului BBDO).

“La Scala JWT am invatat ce inseamna partea de strategic planning, JWT fiind, de altfel, printre primele retele de comunicare care au implementat account planning-ul. Abilitatile de Client Service le-am dobandit in perioada in care am colaborat cu TBWABucuresti”, spune Lucian Chipuc, Deputy Managing Director Scala JWT.

Unul dintre motivele pentru care s-a intors la Scala JWT a fost acela ca l-au atras ideile si viziunea celor care sunt responsabili acum de destinul agentiei. Lucian Chipuc considera ca sunt multe lucruri de facut in agentie si cel mai mult il bucura faptul ca a gasit in Daniela Knecht, Managing Partner, Scala JWT, un bun partener pentru drum lung.

“Am inceput discutiile cu Lucian inca de la inceputul verii. Interesul meu era sa gasesc un partener roman puternic de partea mea, care sa ma ajute sa dezvolt Scala JWT in viitorul apropiat. Dupa multe conversatii avute am avut placerea sa constat ca avem multe in comun, avem aceeasi viziune si ne completam reciproc”, declara Daniela Knecht, Managing Partner Scala JWT.

Scala JWT si-a inceput activitatea in 1996 si este parte a retelei globale JWT, cea mai mare agentie de publicitate din Statele Unite, si cea de-a treia ca dimensiune in intreaga lume. JWT a fost prima agentie multinationala din Romania – in 1932 – si este de asemenea membru al grupului WPP, cel mai mare grup de comunicare din America de Nord, America de Sud, Europa, Africa de Nord si Orientul Mijlociu.



Citeste si