29 Decembrie 2008

Washington Post, acord cu un ziar local pentru a face fata crizei economice



Cotidienele americane Washington Post si Baltimore Sun au anuntat marti ca vor imparti, incepand din 1 ianuarie, unele articole si fotografii, pentru a face fata crizei economice care afecteaza si presa americana, relateaza AFP.

Intr-un comunicat comun, cele doua ziare, cu sediile la o distanta de 65 de kilometri, unul in capitala federala, celalalt din Baltimore, Maryland, anunta ca au incheiat un acord pentru acoperirea subiectelor locale si din sport. Vor fi publicate in ambele ziare si unele articole cu caracter national si international, dar nu si exclusivitatile, potrivit NewsIn.

Baltimore Sun apartine grupului Tribune Co. din Chicago, care s-a plasat in 8 decembrie sub protectia legii falimentului.

Washington Post, unul dintre cele mai prestigioase cotidiene americane, apartine grupului Washington Post Co., din care face parte si saptamanalul Newsweek, dar care isi obtine cea mai mare parte a cifrei de afaceri gratie Kaplan Inc, o companie de servicii educative.

Washington Post Co. a anuntat pe de alta parte marti ca renunta la achizitionarea postului de televiziune local WTVJ din Florida, parte a retelei NBC, "dar fiind mediul economic si intarzierea in obtinerea acordului autoritatilor de reglementare", potrivit unui comunicat comun cu NBC.

Cele doua ziare se confrunta, ca si restul presei scrise americane, cu o scadere a veniturilor din publicitate si concurenta presei gratuite de pe internet. Los Angeles Times, care in 66 de ani de existenta a primit 38 de premii Pulitzer, a facut mai multe serii de concedieri la nivelul redactiei. Cotidianul nu mai are decat 660 de jurnalisti, fata de 1.200 in 2001, si este la al treilea director editorial in mai putin de doi ani.

New York Times a anuntat ca va imprumuta 225 de milioane de dolari ipotecandu-si noul sediu din Manhattan, pentru a face fata mai bine unei crize de lichiditati si scaderii incasarilor, care sunt cu peste jumatate mai mici in trimestrul al treilea al anului.

In octombrie, cel mai mare grup de presa american, Gannett, care editeaza ziarul cu cel mai mare tiraj din SUA, USA Today, anuntase concedierea a 10% din personal, dupa o scadere cu 32,5% a incasarilor sale trimestriale.

Luna trecuta, numarul trei in presa americana, McClatchy, care concediase deja 10% din personal in iunie, anuntase diminuarea cu 20% a veniturilor din publicitare lunare, reducere cu 17% mai mare decat in primele zece luni ale anului.

In cazul tuturor acestor ziare, ascensiunea spectaculoasa a paginilor electronice nu reuseste sa compenseze declinul suportului traditional. Unele publicatii au anuntat de altfel ca renunta la editia tiparita mizand totul pe cea electronica. Este cazul prestigiosului Christian Science Monitor, vechi de un secol, care a decis in comun cu McClatchy si inchiderea unora dintre redactiile din strainatate.

La randul sau, agentia Associated Press, care a fost nevoita sa amane cresterea tarifelor din cauza protestelor unora dintre ziarele abonate, a anuntat ca isi va reduce efectivele cu 10% in 2009. AP, asociatie la care participa 1.500 de ziare, are 4.100 de angajati, dintre care 3.000 sunt jurnalisti.



Citeste si