20 Ianuarie 2009

OgilvyInteractive, al doilea joint-venture incheiat de Senior Interactive



Dupa ce anul trecut a lansat, impreuna cu F5, parte a Grupului Realitatea-Catavencu, linia de business Xipe Interactive, agentia de comunicare online Senior Interactive incheie un nou joint-venture, de aceasta data cu Ogilvy Group Romania.

Gandita ca o subdivizie a OgilvyOne - compania de direct marketing, CRM si marketing digital a Ogilvy Group Worldwide – OgilvyInteractive furnizeaza servicii de strategie si creatie specializate pe online, management integrat al campaniilor de comunicare interactiva si dezvoltare de programe de achizitie si loializare de clienti.

OgilvyInteractive va accesa intreg portofoliul de clienti ai Ogilvy Group, dar va aduce si new business, a declarat, pentru Wall-Street, Mihai Tataru, managing director Senior Interactive. Alaturi de Vasile Alboiu, digital director Ogilvy, Tataru va coordona noua agentie interactive.

“Ne dorim ca volumul de proiecte derulate cu Ogilvy sa fie relativ mare, dar vom pastra neatins core business-ul Senior (agentie interactive full-service)”, a mai spus Tataru, mentionand ca Senior Interactive va oferi aceleasi servicii clientilor sai traditionali. “Senior Interactive este si ramane o companie independenta, cu portofoliu propriu de clienti, dar care si-a dezvoltat doua joint venture-uri: cu Ogilvy si cu Realitatea-Catavencu”.

Senior Interactive va depasi, pentru 2008, cifra de afaceri de 1 milion de euro, bani incasati din servicii de strategie, creatie si dezvoltare interactiva, fara media si activitati de subcontractare.

“Ne-am atins targetul de profitabilitate, iar dupa distribuirea profit sharing-ului catre angajati vom creste rezervele strategice. Este un an in care este bine sa dispui de cash in banca si ne bucuram ca am avut o politica conservatoare a investitiilor in ultimii ani”, conchide Tataru.



Citeste si