5 Februarie 2009

Time Warner: Pierdere neta de 16 mld. dolari in T4



Compania media Time Warner a afisat pierderi nete de 16 miliarde dolari in trimestrul al patrulea, sub asteptarile analistilor de pe Wall Street, ca urmare a scaderii vanzarilor din publicitate.

Astfel, Time Warner a avut pierderi nete de 4,47 dolari/actiune, cu includerea deprecierilor de active, la o pierdere neta totala de 16 miliarde dolari, spre deosebire de trimestrul al patrulea din 2007, cand a inregistrat un profit de 1,02 miliarde dolari, respectiv 28 de centi/actiune, relateaza NewsIn.

Veniturile Time Warner au scazut cu 3%, la 12,3 miliarde dolari, sub cuantumul de 12,6 miliarde dolari estimat de analistii de pe Wall Street.

Reprezentantii companiei de media, ale carei actiuni s-au ieftinit cu 3,4% in predeschiderea pietei, au indicat ca in al patrulea trimestru firma a inregistrat o scadere a vanzarilor de la divizia de internet AOL si de la editura Time Inc.

Veniturile de la studiourile de film Warner Bros au scazut de asemenea.

Rezultatele Time Warner au fost publicate dupa cele ale companiei media Walt Disney Co, care a afisat o scadere drastica a profitului trimestrial, ca urmare a diminuarii vanzarilor din publicitatea TV, a vanzarilor de DVD-uri si a scaderii vanzarilor de la parcurile tematice. Actiunile Walt Disney se depreciasera cu 7% dupa publicarea rezultatelor financiare.



Citeste si