12 Februarie 2009

Civitas Global Ketchum mai recruteaza un om de la Cosmote



Agentia de relatii publice Civitas Global Ketchum are un nou Group Account Director in persoana Andreiei Stefanescu, care a ocupat anterior functia de Head of Internal Communication & PR Office la Cosmote. Stefanescu este al treilea angajat recrutat de Civitas din Cosmote, companie din care provine si sefa agentiei, Tereza Valcan.

Andreia Stefanescu (foto) are peste 6 ani de experienta in comunicare corporativa, comunicare interna si relatii publice, ocupand diverse pozitii in cadrul departamentelor de relatii publice ale unor companii multinationale. Din functia de Head of Internal Communication & PR Office al operatorului de telefonie mobila Cosmote, ea a supervizat strategia de comunicare interna si dezvoltare a culturii organizationale a companiei. De asemenea, Stefanescu a mai lucrat in cadrul birourilor de comunicare si relatii publice ale GlaxoSmithKline si Rompetrol.

Stefanescu a absolvit facultatea de Economia Turismului Intern si International din cadrul Universitatii Romano-Americane, Bucuresti.

Agentia Civitas Global Ketchum Romania a fost lansata in decembrie 2008, ca rezultat al parteneriatului strategic dintre agentia greceasca Civitas Ketchum si compania turca Global Tanitim. Membru al Omnicom Group, Ketchum este unul dintre principalele grupuri de relatii publice la nivel global, fiind prezent in peste 52 de tari, cu 23 de birouri si mai mult de 45 de agentii afiliate.

In Romania, portofoliul agentiei include companii precum IBM, Ernst & Young, Nokia Siemens, Softmedica, Alesonor sau Ieba Trust.

Civitas Global Ketchum Romania este condusa de Tereza Valcan, fost Corporate Affairs Manager al operatorului telecom Cosmote.



Citeste si