4 Martie 2009

Brand Management, afaceri de 1,3 mil. euro in 2008



Compania de publicitate indoor Brand Management a realizat afaceri de 1,3 milioane euro anul trecut, in crestere cu 20%. Anul acesta, compania isi va pastra ritmul de crestere, tintind suma de 1,5 milioane euro, a declarat, pentru Wall-Street, Razvan Marincoi, Marketing Manager al companiei.
Marincoi estimeaza ca piata de indoor din Romania se va situa anul acesta in jurul valorii de 6-6,5 milioane euro. “Cred ca 2009 va fi un an de confirmare a businessului, in conditiile vitrege care se anunta pe piata. Sunt insa optimistica bugetele in aceasta zona vor creste, pentru ca investitorii isi indreapta bugetele catre publicitatea din imediata vecinatate a raftului”.

Piata este afectata si de schimbarea cadrului legislativ, produsele din tutun fiind excluse de pe lista investitorilor in publicitatea indoor. De asemenea, criza financiara i-a indepartat pe jucatorii din real-estate de pe panourile din malluri si supermarketuri. “In FMCG remarcam o crestere, in special pe segmentul POS - puncte de vanzare. Ca top, FMCG - cosmetice si alimentare - vor fi de departe pe primul loc, urmate de industria serviciilor, cum ar fi telecomunicatii, internet, date, TV”, precizeaza Marincoi.

Brand Management a lansat recent campania indoor “Goana dupa aur” prin care Unilever isi promoveaza 6 branduri: Dove, Rexona, Clear, Dero, Cif si Domestos si care a fost afisata in 15 locatii Carrefour, 14 locatii Real, 2 locatii Cora si o locatie Auchan.

In cei 5 ani de activitate in Romania, compania a realizat managementul campaniilor indoor pentru clienti precum Nokia, Unilever, Ing Bank si Ing Asigurari de Viata, Nestle, Procter & Gamble, Millenium Bank, Kraft, Nivea, Ursus, BRD, Subaru, Vodafone, Master Card, DHL, Aviva, McDonalds, L’Oreal, Romtelecom, Coty, colaborand cu agentiile de media Carat, Initiative, McCann-Erickson, Mediaedge:cia, Mediacom, Media Direction, Mindshare, Optimedia, Punct Advertising, Starcom, Zenith.

Brand Management este prezenta si pe piata din Bulgaria, unde a inregistrat afaceri de 250.000 in 2008, si in Cehia – filiala deschisa in octombrie anul trecut.



Citeste si