2 Aprilie 2009

Online-ul din SUA, rezistent in fata crizei: Crestere de 10% in 2008



Piata de publicitate online din Statele Unite ale Americii a raportat in 2008 o crestere de 10,4%, comparativ cu 2007, atingand valoarea de 23,4 miliarde de dolari, potrivit unui studiu realizat de Interactive Advertising Bureau si PriceWaterhouseCoopers.
In ciuda unui climat economic dificil, publicitatea online din SUA si-a continuat trendul ascendent, pe fondul recunoasterii de catre publicitari a eficientei acestui mediu de comunicare. Aceasta evolutie s-a datorat in mare parte cresterii inregistrate de publicitatea prin motoarele de cautare, totalizand 45% din piata online americana, fata de 41% in 2007.

Potrivit studiului, rezultatele pentru ultimul trimestru din 2008 afiseaza o crestere modesta, de 2,6% in raport cu 2007, in timp ce veniturile pe segmentul bannere au scazut cu 4%.

“Observam o redirectionare a atentiei dinspre mediile traditionale de comunicare spre online, intrucat publicitarii recunosc eficienta investitiilor in online. In acest context economic incert, in care publicitarii sunt constienti ca trebuie sa realizeze multe cu bani putini, publicitatea online le ofera instrumente utile, care ii pot ajuta in construirea unei relatii solide cu consumatorii”, declara Randall Rothenberg, presedinte si CEO al IAB.

Printre clientii care au continuat sa aloce sume importante in online, in ciuda dificultatilor financiare, se numara cei din industria auto, reprezentand aproximativ 12% din valoarea pietei de publicitate online din SUA.

Pe de alta parte, in 2009, piata de publicitate online din SUA va inregistra cel mai lent ritm de crestere din 2001-4,5%-atingand valoarea de 24,5 miliarde de dolari, potrivit estimarilor realizate de compania de cercetare eMarketer.



Citeste si