3 Aprilie 2009

Maxim UK renunta la varianta tiparita. Editia romaneasca creste tirajul



Editia britanica a revistei pentru barbati Maxim renunta la varianta tiparita, incepand cu luna iunie. In contrast cu revista-mama, Maxim Romania si-a crescut tirajul cu aproximativ 9.000 de exemplare in ultimele patru luni.
Tirajul editiei britanice a revistei Maxim a scazut cu 41,4% in ultimul an, pana la 45.900 de copii, in timp ce varianta online a revistei are 500.000 de vizitatori unici si 260.000 de abonati. Editorul revistei, Dennis Publishing, a decis sa renunte la varianta tiparita, potrivit brandrepublic.com.

“Brandul Maxim ramane cel mai vandut din lume, in randul revistelor de lifestyle masculin, dar Dennis Publishing trebuie sa se adapteze prezentului si sa recunoasca ca viitorul acestui brand in Marea Britanie este pe Internet”, a spus James Tye, CEO Dennis Publishing.

In Romania, revista Maxim, editata de Attica Media, a ajuns la un tiraj de 25.000 de exemplare, a declarat, pentru Wall-Street, Elena Varnav, PR&Brand Manager Attica Media. In decembrie 2008, revista tiparea doar 16.000 de exemplare pe editie, potrivit BRAT.

“In ciuda crizei, revistei Maxim ii merge din ce in ce mai bine. Au crescut atat incasarile din publicitate, cat si vanzarile la chiosc”, spune Elena Varnav.

Atat Maxim cat si Playboy pot fi cumparate, incepand de anul trecut, in format digital, ca parte a unui proiect dezvoltat de Attica Media RMN.
Grupul elen Attica Media detine, in Romania, revistele glossy Playboy, Maxim si InStyle.

Revista Maxim isi are originile in Marea Britanie si numara peste 30 de editii internationale, dintre care cea americana este citita lunar de aproximativ 2,5 milioane de oameni.



Citeste si