10 Aprilie 2009

Realitatea-Catavencu lanseaza un portal de marketing cu o investitie de 100.000 euro



F5, compania de web a grupului Realitatea-Catavencu, si Blue Idea au lansat proiectul Smark, o platforma de informare si consultanta in marketing. Valoarea acestei investitii se ridica la aproximativ 100.000 de euro, reprezentand dezvoltarea si promovarea platformei, au declarat, pentru Wall-Street, realizatorii proiectului.
Continutul editorial al Smark.ro este asigurat de o echipa de jurnalisti de specialitate, aflati sub coordonarea redactorului sef Ruxandra Gubernat. Printre cei care semneaza articolele se numara si profesionisti locali si internationali precum Mihai Barsan, Stefan Teodorescu, Elena Serban, Stefan Liute, Serban Alexandrescu, Razvan Capatana, Sorin Axinte, Catalin Rusu, Lorand Balint, Mark Earls, Ilan Geva, John Griffiths, Chris Forrest sau Seth Godin.

“Ne dorim, prin abordarea editoriala nisata-ma refer aici la analize de piata, interviuri sau editoriale scrise de specialisti in fiecare sub-domeniu al marketingului-sa ne distantam de continutul generalist existent in publicatiile de pe piata si sa venim cu informatii specializate si, in acest fel, mult mai utile comunitatii pe care incercam sa o cream prin Smark”, declara Ruxandra Gubernat.

Strategia de brand, identitatea vizuala si design-ul platformei de publishing au fost realizate de Rusu+Bortun Brand Growers, dezvoltarea platformei web apartinand echipei F5.

Pentru lansarea proiectului Smark a contribuit o echipa formata din Ruxandra Gubernat (redactor-sef), Anca Zaharia (redactor), Catalina Onu (redactor), Sorin Dinu (web development), Miruna Antonescu (marketing director), Costin Radu (managing partner), Marius Cristea (director de dezvoltare F5), Dragos Stanca (director general F5).

Smark este o marca a Blue Idea, companie detinuta de F5 in parteneriat cu antreprenorii Marius Cristea si Costin Radu. Din portofoliul companiei face parte si IQads, publicatie dedicata industriei de advertising.




Citeste si